După 200 de ani de servicii aduse Coroanei, luptătorii nepalezi nu vor mai fi trimişi acasă Peste 2.000 de veterani Gurkhas vor putea trăi în Marea Britanie. Un tribunal a decis, ieri,
După 200 de ani de servicii aduse Coroanei, luptătorii nepalezi nu vor mai fi trimişi acasă
Peste 2.000 de veterani Gurkhas vor putea trăi în Marea Britanie. Un tribunal a decis, ieri, că
şi-au dovedit devotamentul pentru ţară. Regimentul nepalez şi-a câştigat faima prin rapiditatea şi cruzimea cu care acţiona.
După ce Marea Britanie a părăsit Hong Kongul, în 1997, soldaţii Gurkhas primesc dreptul de şedere în Albion, după patru ani de serviciu militar. Regula nu era valabilă însă şi pentru veterani, chiar dacă aveau în spate o carieră de invidiat. Nepalezii erau trimişi acasă, deşi mulţi îşi exprimau dorinţa de a rămâne în Anglia.
David Enright, care i-a reprezentat pe veterani, a prezentat o pledoarie emoţionantă. Avocatul a amintit de ataşamentul dovedit de nepalezi în peste 200 de ani de serviciu în slujba Casei Regale şi de taxele pe care aceştia le achită, ca orice cetăţean britanic.
Opinia publică din Albion a susţinut cererea foştilor soldaţi, după ce presa a publicat povestea colonelului Gyanendra Rai, un combatant în Războiul Insulelor Falkland. Rănit grav în 1982, el a solicitat o viză pentru a se trata la un spital din Londra. De teamă să nu rămână definitiv, autorităţile britanice i-au refuzat cererea. De acelaşi "tratament" a avut parte şi Birendra Man Shrestha, decorat în trei rânduri pentru faptele de vitejie din primul război din Golf.
Test de rezistenţă, în Himalaya
Selectarea candidaţilor pentru trupele Gurkhas este una dintre cele mai dificile. Pe lângă calificative academice foarte bune, recruţii trebuie să treacă cu brio testul "doko". Examenul constă în cinci kilometri de alergare în Munţii Himalaya, purtând