Pentru Romania, situatia din Kosovo, dar si toate celelalte evolutii de context pun citeva probleme foarte concrete de pozitionare. Cum abordam dezacordul privind independenta provinciei Kosovo cu principalii nostri aliati occidentali, dezacord care ne plaseaza, paradoxal, chiar daca din cu totul alte motive, mai aproape de pozitia Rusiei in aceasta chestiune? Desi e vorba de o zona de conflict aflata in imediata vecinatate a granitelor romanesti, despre Kosovo se vorbeste la noi probabil mai putin decit despre Irak, de pilda. Si asta cu toate ca in acest caz ne confruntam cu una dintre cele mai delicate chestiuni de politica externa. Pentru ca, pe de o parte, in aceasta privinta, pozitia de pina acum a Bucurestiului difera sensibil de aceea a principalilor sai aliati occidentali, iar, pe de alta, pentru ca in acest caz nu mai putem recurge la comoda practica de a declara ca ne raliem pozitiei Uniunii Europene. Motivul este simplu: pur si simplu nu exista un consens european in aceasta privinta.
Provincia sirba Kosovo, a carei populatie e covirsitor de etnie albaneza, ramine o zona cu un potential de explozie ridicat, care poate induce reverberatii periculoase in intreaga Europa. Situatia conflictuala de acolo, cu dubla dimensiune, etnica si relegioasa, cu radacini istorice adinci si complicate, a devenit si mai volatila acum, cind Rusia pare mai decisa ca oricind in trecut sa faca din Kosovo un punct cheie al campaniei sale de repozitionare mult mai agresiva atit in raport cu Uniunea Europeana, cit si fata de Statele Unite.
Kremlinul a reafirmat, saptamina trecuta, o data in plus, prin vocea ambasadorului sau la ONU, decizia sa de a bloca prin veto orice rezolutie introdusa in Consiliul de Securitate care ar propune independenta provinciei, asa cum prevede planul Ahtisaari. Cum atit Washingtonul, cit si principalele puteri europene, Germania, Marea Brita
