Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dilema lui Cioroianu

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 3 august 2007 ·

Antrenorul Ştiinţei trebuie să aleagă între Wobay, jucător de creaţie, şi Baird, un atacant cu zvâc, pentru a-i pune la colţ pe moldoveni.

Universitatea Craiova a scăpat de problemele majore de lot şi va putea alinia sub Copou cel mai bun unsprezece. Şi cum în fotbal echipa câştigătoare nu prea se schimbă, sunt mari şanse ca la Iaşi să vedem pe teren, încă din primul minut, aceeaşi echipă care a zdrobit Farul în prima etapă, pe „Ion Oblemenco“. Adică trei fundaşi, Ciucă, D. Stoica, Mitchell, patru mijlocaşi, Dănănae, Gărgălie, Prepeliţă, Rose, şi trei jucători în ofensivă, Fl. Costea, Tănasă şi Wobay. Singura modificare ar putea surveni în linia de atac, având în vedere că Baird a scăpat de etapa de suspendare şi este gata să înscrie din nou în poarta adversarilor, aşa cum a făcut-o de foarte multe ori în turneul din Austria. De fapt, dacă titularizarea vedetelor din meciul cu Farul, Tănasă şi Fl. Costea, este sigură, dilema lui Cioroianu este dacă să-l folosească la un meci din deplasare pe Wobay, jucător de creaţie, îndrăgostit de minge, care încetineşte jocul de multe ori, sau să-l bage pe Baird, un atacant cu zvâc, care poate specula mai uşor o eroare din defensiva adversă.

Popa se vaită de fundaşi

Dacă Universitatea Craiova a scăpat de problemele din ofensivă, Poli Iaşi, prin vocea antrenorului Ionuţ Popa, a anunţat că are probleme în special în centrul defensivei. În condiţiile în care Radu Ciobanu este suspendat şi nu va putea evolua cu Ştiinţa, iar Bogdan Onuţ este incert din cauza unei accidentări, „Popică“ trebuie să găsească soluţii în apărare. Acesta îi poate utiliza ca stoperi pe Bernard, Kalai, Ilie şi Munteanu. Totuşi, ieşenii speră să-l recupereze pe Onuţ, pentru a întări defensiva. Surse apropiate clubului moldav susţin că, de fapt, acesta nu are mare lucru, urmând să fie titular în meciul cu juveţii.

Cu ochii pe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°