Stăpînul cîinilor săi se numea o expoziţie pe care sculptorul Gheorghe Marcu a deschis-o, cu mai mulţi ani în urmă, la Galeria Simeza. Deşi în mod curent este lipsit de semnificaţie, oscilînd între cochetărie şi provocare, titlul are, de data aceasta, o funcţie clară şi o importanţă bine stabilită. El nu este doar un act de convenienţă narativă, un element de semnalizare şi un factor de stimulare a memoriei, ci un indicator de lectură şi, pînă la un anumit punct, o cale de acces către substanţa unui proiect şi către unul dintre nivelurile de interpretare a lucrărilor. Pentru că Gheorghe Marcu, spre deosebire de colegii săi de generaţie şi de colegii săi în general, urmăreşte, în afara discursului plastic propriu-zis, şi o anume ordine conceptuală care în mod imperativ cere o desfăşurare epică. Şi titlul expoziţiei este, în acest caz, tocmai sinteza severă a unei fabulaţii ideatice mereu prezente în vecinătatea formelor. De fapt, întreaga expunere nici nu era o însumare de lucrări individualizate, cu o rezoluţie proprie şi cu o continuitate firească în subtext, ci o singură lucrare sau, altfel spus, o instalaţie în care lucrările sînt doar argumente ale ansamblului. Iar acest ansamblu, de fapt un proiect conceptual-plastic-narativ, se sprijină strict pe un număr foarte restrîns de forme: un cîine bicefal modelat în ceramică, o suită de panouri (tocătoare) din lemn în care sînt înfipte mucuri de ţigară, o coloană de cărămidă şi două recipiente de toaletă (WC-uri) unite între ele printr-o reţea de sîrmă, încărcată şi ea cu material ceramic. Aşadar, ca tipologie convenţională, sculptorul propune imagini realizate într-o perspectivă mimetică, de aluzie zoomorfă, (cîinele), repere deja consacrate formal, însă produse nemijlocit de către autor (tocătoarele) şi obiecte gata făcute, recuperate din serii industriale (WC-urile şi mucurile de ţigară). La primul nivel, cel formal