Tracey Emin Pavilionul Marii Britanii este ocupat, surprinzator, de o devastatoare expozitie Tracey Emin. Este surprinzator pentru ca arta britanica a fost, in ultimele decenii, avanpostul artei contemporane in tot ceea ce a avut aceasta mai fashionable, cool si trendy. Oaia neagra a artei britanice in tot acest timp, Tracey Emin s-a consacrat prin expunerea numelor tuturor persoanelor cu care a dormit vreodata, a chilotilor proprii si a patului nefacut, manifestari ce se incadrau totusi in directia artei timpului. Expozitia de acum, Borrowed Light, este insa radicala intr-un cu totul alt sens. Militant retrograda, Tracey Emin prezinta numai desen, pictura, broderie textila si sculptura. Mai mult, nu doar mediul artistic este conservator, ci si unica tematica a expozitiei, sexul, dependenta emotionala de sexualitate si dependenta sexuala de emotionalitate. O adevarata oda adusa trairii fragile si exasperate a nazuintei, a dorintei, a singuratatii si alienarii, dar si a prea-plinului sufocant al asteptarii sau a golului nemarginit al lipsei, expozitia Tracey Emin pare venita dintr-o alta lume. Cu un desen fin scrijelit-impotmolit, angular si pulsional, amintind de acela totemic, venit din adancurile fiintei, arhetipal si mitologizant, al lui Joseph Beuys, Tracey Emin patrunde in hatisul obsedant al trairilor evanescente, al conjurarii placerii si al crisparii in fata absentei, privarii sau disparitiei acesteia. Redus la o anexa a miezului pubian al fiintei, corpul devine doar conturul unui crater ce-si striga, hohoteste, gafaie sau isi sopteste asteptarea, singur pe o foaie alba, ca pe un fundal de neant, insotit doar de cateva vorbe aruncate pe hartie, dulci insulte, obscenitati, poezie, hrana imunda si frisonanta a unui suflet edificat maniacal pe fundatia precara a spasmului fantasmat. Trupul abrutizat, desfigurat, descentrat si totodata recentrat de fixatia sexual