"Şi bănuţul din palma cerşetorului/ Ca un piron de răstignire îmi vorbeşte/ Plin de sânge" - ar fi textul deosebit, oarecum ieşit din rândul celorlalte care compun sumarul noului manuscris pentru care nu mai aveţi energia să vi-l publicaţi, nu mai aveţi poate nici nădejdea, ca data trecută, că alergând după sponsori, ajutorul lor să vă scutească de cortegiul inerent de umilinţe. Faţă de cartea de debut, am impresia, parcurgând grupajul de-acum, că vă învârtiţi într-un acelaşi cerc de teme, fiecare piesă, departe de a fi o noutate, pare varianta vlăguită a ceea ce aţi mai scris şi publicat mai demult. Nici nu e de mirare, sunteţi suferind, viaţa se dovedeşte imposibilă, oamenii din preajmă nemiloşi. Ca întotdeauna, în epistolele dvs. relataţi starea în care vă zbateţi, între internări în spital şi atmosfera înnebunitoare din blocul în care locuiţi. Nu mă mai miră idealul din vara aceasta, visul de a veni la Bucureşti pentru o gură de aer, "la Uniunea scriitorilor, să citesc tot ce-a apărut nou în materie de poezie, şi să scot din nou cărţi, căci numai asta ştiu şi pot să fac". Mi-aş încheia răspunsul de-acum, în plină caniculă bucureşteană, transcriind la rând câteva texte, renunţând însă la multe din barele ce separă versurile: "Pe străzi sunt tranşeele existenţei cotidiene/ Răsfirate ca nişte strigăte de disperare/ în care doar soarele generos îmi picură ghirlande de lumini pe creştet/ Asemeni unui călugăr cu mătănii la căpătâi de mormânt"; "Şi scrisoarea soldăţelului de plumb de-a lungul curcubeului/ Pe-o păpădie spre mamă zboară", "Să te opreşti şi să te închini la crucea unde/ Din fruntea lui Iisus răstignit picură încet Pacea". Şi, obsesiv, finalul epistolei: "Nu mai am puterea de-a lua din nou acelaşi drum. Adică să mă milogesc de cineva să-mi culeagă cartea, după aceea să mă milogesc să mi-o tipărească, şi după aceea cărţile să le fac cadou. Eu sunt în Baia Sp