- amintiri inedite despre tînărul Panait Istrati, sindicalist la Brăila -
Rămîne un mister de ce, odată ajuns vedetă literară în Franţa, în anii '20 ai secolului trecut, Panait Istrati şi-a minimalizat în chip aproape sistematic tinereţea de militant sindical şi socialist din România anterioară primului Război Mondial.
Nu e singura enigmă a unei biografii cu încă multe necunoscute, biografie a cărei realitate documentară este oricum foarte departe de caracterul rapsodic pe care în bună parte i l-a confecţionat Istrati însuşi, parcă mizînd pe lenea posterităţii.
De ce a ţinut el morţiş să acrediteze legenda că, în 1916, cînd a ajuns în Elveţia, n-ar fi ştiut o boabă franţuzeşte, deşi luase chiar şi lecţii cu un cunoscut profesor brăilean, iar după întîia lui călătorie la Paris, în 1913-1914, dădea la întoarcere citate în franceză, se poate explica. Se poate explica şi de ce şi-a estompat bogata, totuşi, activitate de jurnalist din România şi întinderea în timp a acesteia. Mai puţin însă şi de ce a ţinut de asemenea să-şi dilueze rolul de sindicalist şi de lider socialist.
Un sprijin neaşteptat i-a fost adus însă lui Istrati de ceea ce s-a petrecut ulterior. Istoria mişcării sindicale şi social-democrate româneşti de pînă la 1916 a fost deopotrivă îngropată şi desfigurată de consecinţele revoluţiei bolşevice din Rusia şi ale instalării în România, trei decenii mai tîrziu, a unui regim dictatorial comunist de ocupaţie. Cum Istrati avea să fie, în 1929, unul dintre primii scriitori europeni foşti Ťtovarăşi de drumť care au spus Nu! dictaturii staliniste, scoaterea lui din Ťtabloulť vechii mişcări sau măcar deplasarea într-o zonă periferică a acesteia erau inevitabile. Foarte cosmetizate în funcţie de cerinţele ideologice ale momentelor cînd au fost redactate, Ťmemoriileť unora dintre foştii lui tovarăşi deveniţi şi rămaşi bolşevici
