Galeria cu viţă sălbatică (ed. I, 1976, într-un tiraj de 34.000 de exemplare; ed. II, 1979, 100.000 de exemplare; plus alte trei ediţii ulterioare, ultima apărută în 2002 la Chişinău) e o mostră durabilă de ceea ce înseamnă romanul obsedantului deceniu (1948-1958). Chiril Merişor, redactor la o editură, membru de partid din 1945, este exclus în 1950, în timpul verificărilor - situaţie ce nu-i aduce, totuşi, din punct de vedere profesional, un prea mare prejudiciu, putând dobândi un serviciu. Mai grav e însă faptul că, la începutul anului 1958, este interogat la Securitate despre conţinutul subversiv al unui caiet pierdut, în care se afla un jurnal cuprinzând însemnări despre atitudinile sale şi ale prietenilor în epocă, atitudini deloc conformiste. Cum prietenii erau desemnaţi precaut cu iniţiale, securistul îi cere să-şi deconspire complicii. Chiril Merişor se simte de două ori profund jignit: o dată pentru că el nu poate fi un delator, a doua oară pentru că este suspectat, datorită unei gândiri prea libere, de infidelitate faţă de comunism. Ca urmare, se sinucide, surprinzându-i pe toţi: pe prieteni şi pe securistul care l-a anchetat. Sunt denunţate astfel abuzurile şi erorile din perioada stalinistă şi imediat poststalinistă, printr-un caz tipic: sacrificarea unui inocent. Dacă ar fi fost numai atât, Galeria cu viţă sălbatică nu ar fi însemnat mai mult decât ilustrarea unei scheme şi a unei atitudini de condamnare a dogmatismului din perioada de început a comunismului la noi. Romanul e viabil prin depăşirea unei scheme, prin construcţia unei naraţiuni veridice, bogată în realităţi semnificative, prin virtuozitatea construcţiei de povestiri şi prin inventarea unor personaje credibile. Constantin }oiu se foloseşte de oportunitatea dezvăluirilor politice din romanului obsedantului deceniu (romanul începe să fie scris de prin 1969) pentru a realiza ceva peste aşteptăr