Daca saptamana trecuta am fost la un birt fara fite, de familie, de data asta am zis sa merg la un restaurant mai elegant, unde sa mananc la o masa asternuta cu vesela fina si sa ma delectez cu tot felul de delicatese.
Cum sunt fan declarat al bucatariei frantuzesti, am gravitat catre un loc cu denumire romantica, pariziana - Angelique. Avand in vedere ca se gaseste pe strada Mantuleasa unde se afla un restaurant care mi-a placut - Xanadu, m-am gandit ca poate o fi un semn bun, asa ca am intrat plin de incredere in casa frumoasa, asteptandu-ma la o experienta de zile mari.
Si am avut parte de o experienta pe care nu cred ca o sa o uit prea curand si pe care v-o relatez mai jos.
Cred ca dispretul romanului pentru detalii o sa ma imbolnaveasca de nervi. Adica, intru intr-un restaurant precum Angelique, intr-o casa boiereasca veche si foarte impunatoare, cu candelabre elegante si pereti decorati cu un tapet foarte special, dupa care ma trasneste ideea sa ma duc la baie. Mare greseala. Ultimele fite in materie de decoratiuni se regasesc si la toaleta, doar ca au constatat ca, din nefericire, colacul nu vrea sa stea sus. Asa ca m-am chinuit destul de tare: cu o mana incercam sa tin capacul, cu una sa ma rezem de perete, iar restul lucrurilor ramasesera atarnate in aer intr-o pozitie foarte incomoda pentru functia care se dorea indeplinita. Cred ca asta de la Angelique e o toaleta pentru trei maini sau chiar patru.
De asemenea, nu prea stiu cum merge tapetul matasos cu meniul in care troneaza mandru, pe la specialitatile bucatarului, felul de mancare denumit Cocovan. Cred ca mi-am stors creierii cateva minute bune pana sa ma lamuresc ca, de fapt, Cocovan este un fel de Coq au vin mai pehlivan. Iar cartofii piure sunt smashed potatoes - adica bucatarul, probabil, ii da de perete dupa care ii si calca in picioare ca sa iasa piureul mai cre
