Bilbiielile legislative si neconcordanta dintre "ceea ce zice la lege" si realitatea din teren i-au adus la limita rabdarii pe cei implicati in infaptuirea actului de justitie. Dupa judecatori, grefieri si avocati, a venit rindul procurorilor sa denunte piedicile pe care legislatia actuala le pune celor care sint pusi tocmai sa aplice legea si sa vegheze la respectarea ei. Cu o schema ocupata la jumatate dar cu un volum de munca urias, mereu in crestere, procurorii Parchetului de pe linga Tribunalul Braila sint nevoiti sa munceasca peste program si sa se inghesuie, de multe ori, cite doi intr-un birou mititel si sa-i mai primeasca la audieri si pe invinuiti impreuna cu avocatii lor. Toate astea n-ar fi nimic, daca nu li s-ar pune si bete-n roate, din pricina hatisului legislativ care le da dureri de cap.
"Legislatia actuala, mereu in schimbare - este un punct de vedere al procurorilor si al politistilor braileni -, nu ajuta cum ar trebui institutiile implicate in urmarirea penala, ba dimpotriva, sintem impiedicati in administrarea legala a probelor. Nu intru in detaliu referitor la piedicile puse anchetatorilor", ne-a declarat prim-procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Braila, magistratul Fanel Mihalcea.
"Am sesizat in nenumarate rinduri situatia factorilor indrituiti, dar din pacate, solutia se lasa asteptata"
Din pricina lipsei de personal, operativitatea solutionarii cauzelor instrumentate de procurori a scazut in semestrul I al anului cu citeva procente, schema nefiind ocupata nici macar la nivelul anilor '90. Potrivit prim-procurorului Mihalcea, numarul procurorilor este in scadere, in conditiile in care, in primele sase luni ale anului, acestia au avut de solutionat 9.950 de dosare (fata de 9.177 in aceeasi perioada a anului trecut). "Acest lucru ne ingrijoreaza foarte mult. Am sesizat in nenumara