Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumurile româneşti costă dublu faţă de cele europene

Publicat in Adevarul, vineri 3 august 2007 ·

Construcţia tronsoanelor dificile ajunge şi la 30 milioane de euro/kilometru, iar întreţinerea autostrăzilor este de două ori mai scumpă decât la americani sau vecinii din Vest

Construcţia tronsoanelor dificile ajunge şi la 30 milioane de euro/kilometru, iar întreţinerea autostrăzilor este de două ori mai scumpă decât la americani sau vecinii din Vest

Evaluările Societăţii Academice Române (SAR) arată că la construcţia de autostrăzi s-ar putea cheltui - pentru porţiunile dificile - sume de ordinul zecilor de milioane de euro/kilometru. Şi lucrările de întreţinere a drumurilor noastre rapide presupun cheltuieli de două ori mai mari decât în ţările din UE sau SUA.

"Costurile de construcţie pe kilometru de autostradă sunt duble în România faţă de Polonia şi Ungaria, cele mai dificile porţiuni putând ajunge la 30 milioane de euro pe kilometru. Anumite cheltuieli de întreţinere şi operare sunt de asemenea duble faţă de UE sau SUA", notează autorii raportului sectorial privind starea infrastructurii, prezentat ieri de conducerea SAR.

Toate aceste costuri "trebuie atent planificate şi ţinute sub control prin contracte transparente şi competitive, supervizare independentă a lucrărilor şi o prioritizare clară a secţiunilor de autostradă care se execută".

Cât priveşte viitorul apropiat al infrastructurii rutiere româneşti, în raportul SAR se arată că "strategiile de autostrăzi şi drumuri expres anunţate în ultima vreme pentru perioada 2007-2013 sunt fanteziste". În opinia experţilor SAR, respectivele strategii "presupun o capacitate de absorbţie prin investiţii de 2-3 miliarde euro pe an în acest sector. În practică, această capacitate nu a depăşit niciodată 500 milioane euro pe an şi este în scădere.

Administratorii infrastructurii, "în stare de faliment"

Raportul SAR atrage atenţia şi asupra faptului că "strict tehnic, CFR şi C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 13 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 12 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 55 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°