Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tripoli anunta contractele de armament cu Parisul

Publicat in Ziare.com, vineri 3 august 2007 ·

Libia a recunoscut, joi, ca a semnat doua contracte de armament cu grupul EADS, dupa ce fiul liderului libian Muammar Gaddafi, Seif al-Islam, a precizat ca eliberarea infirmierelor bulgare a fost posibila si datorita unei intelegeri militare intre Paris si Tripoli, anunt pe care Parisul nu l-a dezmintit, potrivit AFP.

Conform unui inalt oficial libian, unul dintre contracte, semnat cu numarul unu mondial la arme ghidate, MBDA, filiala a grupului european EADS, prevede achizitionarea unor rachte antitanc Milan, in valoare de 168 de milioane de euro, fiind primul contract militar pe care l-a incheiat Libia cu un stat european, dupa ce in 2004 a fost ridicat embargoul european asupra vanzarilor de arme catre Tripoli.

In ceea ce priveste cel de-al doilea contract semnat cu EADS, penru un sistem de comunicare radio, oficialul a adaugat ca valoarea sistemului se ridica la valoarea de 128 de milioane de euro.

In legatura cu cele doua contracte semnate intre Paris si Tripoli, purtatorul de cuvant al presedintiei franceze, David Martinon, a declarat pemntru postul privat de televiziune LCI ca este posibil sa fie "adevarat", insa nu poate confirma.

"Nu este treaba mea sa comentez negocierile comerciale", a mai spus Martinon, declarand totodata pentru AFP ca nu a fost implicat in negocieri, adaugand ca in timpul vizitei presedintelui francez, Nicolas Sarkozy, in Libia, la o zi dupa eliberarea infirmierelor bulgare, nu s-a semnat niciun contract de livrare de armament, insa vizita a accelerat stabilirea de schimburi comerciale intre cele doua state.

Citeste si:

Franta neaga semnarea unui contract de armament cu Libia

Londra neaga orice legatura intre Lockerbie si eliberarea infirmierelor bulgare

Libia a recunoscut, joi, ca a semnat doua contracte de armament cu grupul EADS, dupa c

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°