Imensa porcarie din politica romaneasca actuala isi are originea in nerezolvarea la vreme a doua probleme esentiale aparute dupa caderea regimului comunist, una de esenta juridic-morala si alta de natura economica.
Cele doua s-au impletit si despletit in varii feluri de-a lungul celor aproape doua decenii de „tranzitie” si ne explodeaza astazi in fata la fel de catastrofal ca si in prima clipa de libertate.
Prima tine de pactul facut de noii guvernanti ai tarii de dupa decembrie 1989 cu puterile trecutului: hidra ramificata a partidului comunist si a Securitatii. Stapanilor de ieri li s-a permis sa supravietuiasca, sa intre in politica si-n afaceri, fara nicio opreliste de natura juridica sau morala.
Nimeni n-a condamnat oficial comunismul si pe promotorii lui, nimeni nu s-a grabit sa traga la raspundere ofiterii de Securitate responsabili de teroarea din perioada comunista. Iliescu n-a vrut, Constantinescu, apoi, n-a putut, cunoasteti refrenul.
„Apelul catre lichele” al lui Gabriel Liiceanu - nu intamplator vanat pana azi de securistii convertiti in capitalisti si opinion makers - a fost singura incercare din epoca de a face ceva, macar simbolic, pentru curatarea morala a climatului vietii nationale.
Doar ca lichelele n-ar mai fi fost lichele dac-ar fi facut pasul inapoi, caci esenta lichelismului consta in dispretul cinic fata de semeni.
De fapt, nu de o condamnare morala era nevoie atunci, ci de legi clare si ferme care sa blocheze accesul la putere, politica si economica, al fostilor servitori ai regimului ceausist.
Legea lustratiei ar fi rezolvat in buna parte problema daca ar fi fost promulgata in primii ani de dupa Revolutie, sau macar in timpul guvernarii Constantinescu, si nu azi, cand fostii comunisti si securisti au devenit miliardari, senatori, directori de ziare si televizi
