Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA si Marea Britanie vor prelungirea mandatului Misiunii de asistenta a ONU in Irak

Publicat in Romania Libera, vineri 3 august 2007 ·

Statele Unite si Marea Britanie au prezentat statelor membre ale Consiliului de Securitate un proiect de rezolutie care vizeaza sporirea rolului si extinderea mandatului Natiunilor Unite in Irak, relateaza AFP, consultat de Mediafax.

Proiectul vizeaza, pe de o parte, prelungirea mandatului Misiunii de asistenta a ONU in Irak, care expira la 10 august.

Documentul propune, de asemenea, ca reprezentantul special al ONU in Irak si Misiunea de asistenta a ONU in aceasta tara sa poata, "in cazul in care imprejurarile permit", sa "consilieze, sa sustina si sa asiste" Guvernul irakian in domeniul politic, electoral, constitutional, juridic, economic, precum si in ceea ce priveste reintoarcerea si reintegrarea refugiatilor si promovarea drepturilor omului.

Textul subliniaza "rolul important" jucat de forta multinationala din Irak in cadrul eforturilor de sprijinire a Misiunii de asistenta a ONU in Irak, in special in domeniul securitatii, si recunoaste ca "securitatea este esentiala" pentru ca misiunea ONU sa isi poata atinge obiectivele.

Statele Unite incearca de cateva luni sa extinda rolul Natiunilor Unite in Irak, propunere acceptata de secretarul-general ONU, Ban Ki-moon, in cursul unei intalniri pe care a avut-o in luna iulie, la Washington, cu presedintele George W. Bush.

Ambasadorul american la Natiunile Unite, Zalmay Khalilzad, a scris, la 20 iulie, intr-un editorial din The New York Times, ca Washingtonul "sustine apelul lansat de Ban" in favoarea unui rol sporit al ONU in Irak pentru a ajuta statul din Golful Persic sa devina "o forta de moderatie in regiune". Khalilzad a fost ambasadorul Statelor Unite in Irak din 2005 pana in aprilie 2007. In cadrul editorialului, Khalilzad a precizat ca un nou reprezentant special al ONU in Irak va fi desemnat pentru a-l inclocui pe pakistanezul Ashraf Jehangir Qazi. Statele

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coloana oficială care îl trasporta pe Viktor Orban implicată într-un accident rutier în Germania. Un poliţist a murit

Mediafax acum o ora
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în timpul unui accident rutier. Ei îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în urma deplasării sale pentru a urmări echipa naţională a Ungariei în

Borrell avertizează Georgia că uşa UE s-ar putea „închide”

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană, îngrijorată de adoptarea în Georgia a unei legi controversate privind „influenţa străină”, ar putea să-şi închidă uşa faţă această ţară, candidată la aderare, a avertizat luni şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, transmite agenția

Marius Tucă Show începe marți, 25 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

„Nu ne mai ascundem că suntem români” – mesajul unui „român adevărat”, publicat de Edward Iordănescu

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României a publicat luni pe pagina sa de Facebook un mesaj al unui suporter. El a reprodus un mesaj venit de la un prieten de al său, nenominalizat, pe care îl numeşte „un prieten, un român adevărat, un na

Fostul preşedinte al BEI Werner Hoyer, cercetat pentru corupţie de Parchetul European condus de Codruţa Kovesi / Hoyer: Acuzaţiile împotriva mea sunt de-a dreptul absurde şi nefondate

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI) Werner Hoyer este cercetat pentru corupţie şi abuz de influenţă, precum şi pentru deturnare de fonduri ale UE, acuzaţii despre care bărbatul de 72 de ani a spus că sunt absurde, transmite Reut

Arhiepiscopia Tomişului, după ce ÎPS Teodosie a sfătuit o femeie abuzată psihologic de către soţ să îşi ducă crucea: Aprecierea unui abuz o face legea statului. El a oferit o soluţie strict duhovnicească

News.ro acum 2 ore
Arhiepiscopia Tomisului a afirmat în legătură cu declaraţia Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, care sfătuise o femeie abuzată psihologic de soţ să îşi ducă crucea şi să nu se despartă, că aprecierea unui abuz o face legea statului şi că ÎPS Teodosie a

UPDATE - Un incendiu de vegetaţie a izbucnit pe A2 Bucureşti-Constanţa / Vizibilitate redusă / Traficul a fost oprit / Circulaţia feroviară este afectată - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de vegetaţie s-a manifestat în proximitatea autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 34, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi. Din acest motiv, vizibilitatea a fost redusă, astfel că traficul rutier a fost oprit, fii

Poliţia germană a arestat doi bărbaţi care au încercat să şantajeze familia pilotului de Formula 1 Michael Schumacher

Mediafax acum o ora
Doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au fost acuzaţi că au încercat să şantajeze familia legendarului pilot de Formula 1 Michael Schumacher. Starul Formulei 1 nu a mai avut nicio apariţie publică de când a suferit o leziune cerebrală gravă într-un a

Ce spune Denis Drăguş despre o remiză de salon cu Slovacia: „Nu ne interesează discuţiile, noi pregătim meciul ca să câştigăm”

Mediafax acum 36 minute
Denis Drăguş, atacantul echipei naţionale de fotbal a României a prefaţat luni partida cu Slovacia de la Euro 2024, într-o conferinţă de presă organizată în cantonamentul tricolorilor. Întrebat despre zvonurile privind o remiză de salon cu Slovacia,

Rareș BOGDAN îl contrazice pe Mircea Coșea, în privința unei potențiale crize economice: „Dacă crește o singură taxă PNL pleacă de la guvernare”

Gandul acum 3 ore
Profesorul Mircea Coșea a comentat evoluția economică a României, din ultima perioadă, precizând că recenta creștere a veniturilor, implementată de actualul Guvern, va genera o criză acută în viitor. Rareș Bogdan promite, însă, că PNL va ieși de la

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/25°
mar.

16°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
Constanta
acum

22°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/27°
joi

17°/25°
Timisoara
acum

23°
lun.

19°/31°
mar.

18°/34°
mie.

19°/35°
joi

19°/31°