Antrenorul CFR Cluj este optimist şi crede că elevii săi vor ieşi cu bine din confruntarea cu Anorthosis Famagusta. „Anorthosis este o echipă de tradiţie în fotbalul cipriot, cu un antrenor, Kezbaya, celebru şi extrem de respectat.
Echipa are în componenţă mulţi jucători străini care beneficiază la fiecare meci disputat pe teren propriu de 10.000 de spectatori vulcanici. Cu toate acestea, avem şanse mari să trecem de echipa cipriotă şi sper să tranşăm soarta calificării încă de la meciul de pe teren propriu.
Avem o echipă mult mai valoroasă decât a lor!”, a declarat ieri Ioan Andone. În ceea ce-l priveşte, preşedintele clubului, Iuliu Mureşan, consideră că echipa are 80 la sută şanse de calificare, deoarece campionatul cipriot este sub nivelul Ligii I din România.
„Sunt mulţumit că jucăm primul meci pe teren propriu în perspectiva meciului de campionat cu Steaua. Ne avantajează că vom juca în faţa propriilor suporteri cu ciprioţii, pentru că nu ne era foarte comod să jucăm cu Steaua după o deplasare în Europa. Va fi un bun prilej să ne verificăm potenţialul înaintea partidei cu Steaua”, a afirmat Mureşan. Potrivit acestuia, partida retur se va disputa la Nicosia. (C.B.)
Antrenorul CFR Cluj este optimist şi crede că elevii săi vor ieşi cu bine din confruntarea cu Anorthosis Famagusta. „Anorthosis este o echipă de tradiţie în fotbalul cipriot, cu un antrenor, Kezbaya, celebru şi extrem de respectat.
Echipa are în componenţă mulţi jucători străini care beneficiază la fiecare meci disputat pe teren propriu de 10.000 de spectatori vulcanici. Cu toate acestea, avem şanse mari să trecem de echipa cipriotă şi sper să tranşăm soarta calificării încă de la meciul de pe teren propriu.
Avem o echipă mult mai valoroasă decât a lor!”, a declarat ieri Ioan Andone. În ceea ce-l priveşte, preşedintele clubului, Iuliu Mureşan, consideră că echipa ar