La 14 iunie 1905, echipajul crucisatorului rus Potemkin din flota Marii Negre se revolta impotriva hranei foarte proaste. Rusia toata era in acel moment ravasita de miscari sociale. Urmare a infrangerii in razboiul cu Japonia? Nu numai. Marele imperiu rus statea pe un ghem de contradictii. Astfel ca o revolta, inca una, nu surprindea.
Revoltele se aflau la ordinea zilei. Doar ca Potemkin era una dintre cele mai puternice nave ale flotei ruse. De fapt, era singura mare nava care ii mai ramasese Rusiei dupa dezastrul de la Tsushima, din 21-22 mai 1905.
Comandantii navei au incercat sa-i impuste pe revoltati. Dar intreg echipajul le-a luat apararea, asa ca ofiterii au ajuns ei in mare in locul rasculatilor, iar nava a arborat drapelul rosu al revolutiei. Marinarii rebeli s-au straduit sa atraga de partea lor si echipajele celorlalte nave din flota Marii Negre, fara succes, insa. Cum zadarnica s-a dovedit si incercarea de a provoca o greva generala la Odesa. Porturile rusesti le-au ramas inchise rasculatilor, care au fost astfel lipsiti de alimente si combustibil. Acestia s-au indreptat atunci spre Constanta, unde nava a ajuns la 20 iunie, insotita de un torpilor. Aici, marinarii au cerut provizii, amenintand cu bombardarea portului (nava avea 4 tunuri de 305 mm si alte 30 mai mici, putand intr-adevar distruge instalatiile portuare ale Constantei si chiar orasul). Au inceput tratativele. Un repede schimb de telegrame intre Constanta, Bucuresti si Sinaia (era zi de duminica) a stabilit pozitia autoritatilor romane: echipajului, de circa 750 de persoane, i se cerea sa se predea, urmand ca membrii lui sa fie considerati dezertori obisnuiti, fara insa a li se permite sederea in tara, iar nava sa fie predata romanilor. Rusii n-au acceptat. Tratativele s-au intrerupt. Ministrul de razboi, generalul Manu, a poruncit sa nu i se dea echipajului rus niciun fe
