Nivelul ajutoarelor pentru incalzire va creste, astfel ca, in medie, 300.000 de familii si persoane singure vor beneficia anul viitor de venitul minim garantat, sustine Ministrul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, Paul Pacuraru, intr-un comunicat de presa.
Declaratia ministrului vine in replica la anuntul facut, joi, de secretarul executiv al Partidului Democrat (PD), Mircea Toader.
Potrivit acestuia, din cauza majorarii pensiilor prevazuta pentru anul viitor, 1,4 milioane de pensionari nu vor mai beneficia de ajutorul pentru incalzire, iar peste 2,3 milioane vor primi ca sprijin o suma mai mica decat cea stabilita prin OUG nr. 57/2006.
"Programul de acordare a ajutorului social, potrivit Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, care a avut un impact deosebit asupra reducerii saraciei, va continua, astfel incat nivelul venitului minim garantat in 2008 sa fie superior celui din 2007.
In egala masura, programul de acordare a ajutoarelor pentru incalzirea locuintei, potrivit OUG nr. 57/2006 de compensare procentuala a cheltuielilor cu incalzirea intre 10-100 la suta, va continua si in iarna 2007-2008, urmand sa creasca atat limitele pentru acordarea ajutorului, cat si nivelul ajutorului pentru incalzire centralizata, gaze si lemne", se mai arata in comunicatul Ministerului Muncii.
Potrivit sursei citate, in iarna 2006-2007, au beneficiat de acordarea ajutorului pentru incalzirea locuintei in jur de 1.530.000 de familii si persoane singure.

@N_