Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ii putem dărui o inimă

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 4 august 2007 ·

Sonia are inima mică-mică, ceva mai mare decăt o unghie. De atăta suferinţă abia mai poate plănge, iar fiecare atingere a mamei sau a doctorilor este un chin pentru trupuşorul de nici două luni.

In termeni medicali, diagnosticul ce o ţine conectată la multe fire şi perfuzii de cănd s-a născut este de "dextrocardie, trunchi arterial grad IV, atrezie arteră pulmonară, DSV, DSA şi canal arterial permeabil atipic".

INIMĂ FRAGILĂ. Fetiţa de aproape două luni a fost aşteptată ca o minune de tinerii ei părinţi. Mama, studentă in anul III la Film, s-a comportat ca la carte in timpul sarcinii, mergănd la controale mai des decăt ii spuneau medicii să vină. La nici un astfel de control, medicii nu au văzut că inimioara Soniei are probleme. Şi nici in primele zile după naştere. "La şase zile de la naştere am aflat că fetiţa suferă de dismaturie, adică e dezvoltată doar pentru opt luni, şi de aceea e mai bleguţă. După aproape o săptămănă i-au fost observate de doctori problemele complexe", spune mama copilei. După zece zile, micuţa a trebuit să fie conectată la oxigen, iar soarta Soniei era in cumpănă. Micuţa luptătoare nu şi-a dezamăgit părinţii şi, curănd, a respirat singurică. Evoluţia pozitivă le-a permis părinţilor să-şi ducă odorul acasă. Doar pentru patru zile insă. Sonia a făcut stop cardiac, iar cea care i-a dat viaţă a resuscitat-o cu degetele şi a salvat-o de la moarte. "Am invăţat o mulţime de lucruri ca să o ajut, ştiu să iau şi sănge", zămbeşte trist Oana, mama Soniei, in holul IOMC. De aproape două luni spitalele au fost căminul ei şi al fetiţei.

TIC-TAC NEMILOS. Spune că Sonia este "cam mărăită" de la o vreme, semn că nu se simte prea bine. Vestea bună e că fetiţa a mai luat in greutate 90 de grame. Dar lupta contra cronometru devine din ce in ce mai dură. Dacă in cel mult o săptămănă fetiţei nu i se va face o operaţi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 2 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 16 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 48 minute
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 43 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 2 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum 17 minute
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 26 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°