Naţionala de handbal feminin a României a bifat a doua înfrângere în compania campioanei europene, Norvegia. Tricolorele, lipsite de aportul Steluţei Luca, menajată şi de această dată, au făcut o primă repriză slabă, nordicele conducând în permanenţă, chiar şi la şase goluri diferenţă. La pauză a fost 16-12 pentru gazde, încurajate de peste 1.000 de spectatori.
Lucrurile nu au mers tocmai bine nici pe parcursul mitanului secund, Tadici enervându-se în câteva rânduri şi ieşind la rampă şi cu proteste justificate la adresa arbitrilor. România a avut şansa să revină spre finalul meciului, dar în teren au intrat şi handbalistele mai puţin folosite de obicei, Druţu, Puşcaşu sau Crap, iar Norvegia s-a impus cu 29-26, scor aproape identic cu cel din prima partidă de verificare (30-26).
Pentru tricolore au punctat şi de această dată numai jucătoare convocate de la echipa Oltchim: Elisei 9, Gâlcă 6, Maier 5, Lecuşanu 2, Meiroşu 2, Beşe 1, Puşcaşu 1. Marcatoarele nordicilor au fost: Rokne 5, Snorroeggen 4, Riegelhuth 4, Stange 4, Harsaker 3, Nostvold 3, Lybekk 2, Blanco 2, Frafjord 1, Sulland 1.
Şi de această dată, antrenoarea gazdelor, Marit Breivik, a folosit cinci handbaliste de la viitoarea adversară a chimistelor din Liga Campionilor, Byassen.
Olteanca Ramona Maier Farcău a jucat contra nordicelor cu o febră puternică, după o răceală contractată din cauza diferenţei de temperatură dintre România şi Norvegia. Vitezista
Oltchimului s-a descurcat destul de bine, marcând de cinci ori, toate golurile din acţiune.
Gheorghe Tadici a ţinut să menţioneze că Luca şi Maier vor fi apte de joc în prima întâlnire oficială din acest sezon, Supercupa României, care este programată pe 8 august, contra Braşovului. De asemenea, se pare că gruparea vâlceană va pune la dispoziţia galeriei un autocar, pentru deplasarea la Chiajna.
Naţionala de handbal femi