Unul dintre marile paradoxuri ale asa-zisei batalii pe care o duce Occidentul impotriva terorismului consta in faptul ca infruntarea militara frontala este mai mare decat confruntarea frontala de idei.
Tarilor occidentale le este mai usor sa trimita soldati in Irak si Afganistan sau sa imagineze operatiuni militare in Iran si Pakistan decat sa lanseze o ofensiva vasta si clara pe terenul ideilor pentru a combate ideologia care se ascunde in spatele miscarii Al Qaeda si al prozelitilor ei.
Astazi Occidentul apare ca intimidat, din punct de vedere filozofic, in fata islamismului. In Franta, in Anglia, in Olanda, in Germania autoritatile sunt capabile sa ia numeroase masuri pentru supravegherea retelelor teroriste, a imamilor si a altor predicatori sau sa infiltreze comunitatile musulmane pentru prevenirea unor eventuale atacuri.
In schimb, scriitorii, filozofii, oamenii politici, mintile care gandesc, presa si mediile de informare se poarta cu manusi cand e vorba de abordarea directa a subiectelor legate de proliferarea ideologiei integriste.
Occidentalilor li se pare mai simplu, mai putin riscant sa mobilizeze sute de mii de soldati si mii de agenti in confruntarea cu islamismul radical decat sa deschida un nou front ideologic si sa mobilizeze mii de intelectuali in lupta impotriva acestei noi forme de totalitarism.
Cuvintele, ideile, rostirea unor adevaruri sunt in acest moment "arme" mai greu de manipulat decat utilizarea tancurilor si a mitralierelor. Ciudata, unica pana acum in istoria civilizatiei occidentale, este aceasta teama in fata abordarii critice a islamismului in general si a islamismului radical in special.
si totusi istoria Occidentului este sinonima cu un lung sir de batalii necrutatoare duse pe terenul ideilor. Chiar si atunci cand lupta s-a dus pe un fond religios, cum s-a intam
