Mi-l imaginez pe "primare" cum se zbătea in concediu, chinuit de "remuşcări" nemiloase, in şezlongul umbrit de palmierii Rivierii, atunci cănd bucureştenii se prăbuşeau la "umbra" codurilor galbene şi portocalii (la ăla roşu ne-a făcut o scurtă vizită), fie in asfaltul dogoritor şi moale, fie in mormanele de tablă incinsă pe roţi, fără aerisire, de pe traseul transportului in comun, păstorit de domnia sa, fie sucombau alături de medicul ambulanţei vetuste, venite să-i ajute fără speranţă!
Mărturisesc că am refuzat constant să asimilez fenomenul oniric Videanu in spaţiul experienţelor sociale nereuşite, capabile să genereze coşmaruri ori de căte ori inchizi ochii la slugărnicie, oportunism şi iresponsabilitate. Acest om, pe care nu l-am auzit enunţănd vreodată o idee, deşi a "deversat" neabătut "pachete" intregi de cuvinte bucureştenilor, nu a existat, pur şi simplu, pentru mine! Sau a existat doar in schema desuetă a excesului de incompetenţă robustă, altoită pe narcisism abulic. In rest, o imagine pe ecranul tv-ului! Ei bine, in vara asta m-a lecuit! Videanu a inceput să existe!
Dintr-un oraş sufocat pănă la extincţie de "bordura" toridă a pojarului planetar, Videanu a plecat in vacanţă departe de Romănia, in locuri pitoreşti şi pline de harul confortului oferit de starea sa materială "mulţumitoare". Spunea domnia sa, cu ceva timp in urmă, conform Rador: "Nu mă interesează să-mi fac norma la imagine, nu mă interesează să iau decizii populiste, astfel incăt eu să dau bine la electorat, mă interesează să iau acele decizii grele, nepopulare pentru bucureşteni, dar care sunt extrem de utile oraşului". (RADIO ROMĂNIA ACTUALITĂŢI, 3 iulie 2007, ora 14:01).
Rătăcit zilele trecute pe lăngă catafalcul Patriarhului Teoctist după exemplul mentorului său de suflet, Traian Băsescu, in cea mai bună tradiţie a comportamentului pol
