In 1978, a cumparat valuta de la un coleg de facultate, s-a dus la shopul de la Hotelul Ambasador sa-si cumpere o pereche de blugi si un casetofon Sanyo, dar, la iesirea din magazin, a fost saltat de baietii cu ochi albastri si aruncat in arestul Militiei.

De frica sa nu faca puscarie, a semnat un angajament cu Securitatea, dar, potrivit propriilor declaratii, a refuzat ulterior sa toarne pe cineva. Daca cele relatate sunt adevarate si daca Murgeanu nu a facut pactul cu diavolul, el nu poate fi aruncat la lada cu securisti a politicii.

Viceprimarul are chiar circumstante atenuante. Avea doar 19 ani, era un tanar care visa la privilegiile consumeriste ale capitalismului interzis si nu poate fi blamat pentru asta.

I se poate reprosa insa naivitatea, fara ca Murgeanu sa poata da vina pe varsta. La 19 ani el stia cu siguranta ca a intra in groapa cu securisti de la Hotelul Ambasador cu „verzisori” in buzunar era echivalent cu a intra in cladirea CC-ului si a trage un scuipat pe tabloul din hol al lui Ceausescu.

Ori Murgeanu era, la acea vreme, de o naivitate sora cu autismul, ori viceprimarul nu a povestit tot. De aceea, este absolut necesara si pozitia CNSAS cu privire la acest dosar.

Interesant este de ce, dupa 29 de ani de la incident si la 17 ani de la Revolutie, viceprimarul Murgeanu (om de incredere al lui Traian Basescu) si-a facut mea culpa.

Cu siguranta i-a cerut-o partidul. PD a vrut sa dezamorseze o bomba cu ceas, care risca sa explodeze in preajma alegerilor europene.

Prejudiciile suferite de PD ar fi fost foarte mari, in special in plan extern.

Bruxelles-ul este extrem de sensibil cand vine vorba de fostii colaboratori cu Securitatea. Poate si de aceea Murgeanu a ales sa dezvaluie acest capitol din viata sa intr-un interviu acordat BBC, o „voce” extrem de credibila in rand