Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au pierdut la Curtea de Argeş

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 4 august 2007 ·

CS Municipal a continuat seria partidelor amicale cu un meci- test jucat în deplasare, contra echipei Internaţional Curtea de Argeş. Bondrea şi Teleşpan au folosit două echipe diferite în cele două reprize. În primul mitan s-a contat pe Rusandu - Stanca, Şerban, Vişa, Cercel - Therry, Pierre, Onofrei, Cruceru - Vidakovic şi Radovanovic. Prima repriză le-a aparţinut în totalitate vâlcenilor, care au punctat prin Onofrei şi au mai avut o serie de ocazii importante. În repriza a doua, argeşenii au revenit şi au întors rezultatul, învingând cu 3-1. La gazde au evoluat toţi fotbaliştii plecaţi de la CSM: Pampea, Murineanu, Bier, Moţ, Dumitru, Nica şi Budean, ultimul reuşind să înscrie şi un gol.

Astăzi, de la ora 18.00, CS Municipal joacă o nouă partidă amicală, pe terenul Oltchimului, contra uneia dintre favoritele la promovare din Liga a II-a, Progresul Bucureşti, fosta FC Naţional.

Mai pleacă din stranieri

În aceste zile, municipalii vor renunţa, se pare, la cel puţin doi din cei trei stranieri veniţi în probe în Zăvoi. Singurul semn de întrebare se mai pune la portarul american, care i-a impresionat pe vâlceni la antrenamente, dar care în meciurile amicale a dezamăgit. Nemulţumit de valoarea lotului, Marian Bondrea mai aşteaptă întăriri, conducerea încercând să mai aducă doi-trei fotbalişti experimentaţi.

CS Municipal a continuat seria partidelor amicale cu un meci- test jucat în deplasare, contra echipei Internaţional Curtea de Argeş. Bondrea şi Teleşpan au folosit două echipe diferite în cele două reprize. În primul mitan s-a contat pe Rusandu - Stanca, Şerban, Vişa, Cercel - Therry, Pierre, Onofrei, Cruceru - Vidakovic şi Radovanovic. Prima repriză le-a aparţinut în totalitate vâlcenilor, care au punctat prin Onofrei şi au mai avut o serie de ocazii importante. În repriza a doua, argeşenii au revenit şi au întors rezultatul, înving

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Dinamo-FCSB: Daniel Bîrligea – Este o senzaţie foarte frumoasă pentru că am câştigat, am câştigat în derbi!

News.ro acum 6 ore
Daniel Bîrligea, atacantul echipei FCSB, a marcat golul victoriei roş-albaştrilor în meciul cu Dinamo, 1-0, de duminică seara, şi spune că i-a plăcut atmosfera de la primul lui derbi bucureştean. „Este o senzaţie foarte frumoasă, pentru că am câştig

Trump a servit clienţi la un McDonald’s şi a susţinut o conferinţă de presă de la fereastra pentru drive-thru / Mesajul său pentru Kamala Harris - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Candidatul republican la alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump, s-a ocupat duminică de staţia de preparare a cartofilor prăjiţi la un McDonald's din Pennsylvania, înainte de a organiza o conferinţă de presă spontană, răspunzând la întrebăril

UPDATE - ALEGERI ÎN MOLDOVA. Maia Sandu, pe primul loc, după procesarea a peste trei sferturi din procesele verbale. Stoianoglo, peste aşteptări / Activitatea a patru secţii de vot din România, prelungită / La referendum, predomină „NU”

News.ro acum 6 ore
Procesul de vot din Republica Moldova pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul constituţional cu privire la aderarea la UE s-a finalizat. Secţiile de votare s-au închis la ora 21:00. Activitatea a patru secţii de votare din România, constituit

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova şi referendum pentru aderarea la UE. Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo vor lupta în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale / Scorul la referendum este stâns. Avantajul taberei "NU" este în scădere. Totul se va decide cu voturile din diaspora

Mediafax acum 3 ore
Candidata PAS, Maia Sandu, şi candidatul PSRM, Alexandr Stoianoglo, vor lupta în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale Al doilea tur de scrutin ar urma să se desfăşoare pe 3 noiembrie. La închiderea urnelor, prezenţa la vot a fost de 51,41%, cu

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Regiuni din Italia, afectate de ploi abundente şi inundaţii severe

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, având în vedere că regiunile Emilia-Romagna, Toscana şi Marche au fost afectate de ploi abundente şi inundaţii severe. MAE informează cetăţenii români care se află,

Alegeri Moldova: Procesul de votare la o secţie din Italia, suspendat din cauza unei alerte cu bombă

HotNews acum 8 ore
Procesul de vot de la o secţie de votare din oraşul italian Bologna, constituită pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul din Republica Moldova, a fost întrerupt pentru o scurtă perioadă în urma unei alarme cu bombă, a anunţat duminică seară M

Ludovic Orban nu crede în șansele lui Marcel Ciolacu în cursa pentru Cotroceni: „Rebut politic”

Libertatea acum 11 ore
Ludovic Orban, preşedintele Forţa Dreptei, este sigur de șansele sale în lupta pentru turul al doilea din cadrul alegerilor prezidențiale. Fostul lider liberal a afirmat că se axează să îi convingă pe români că merită să ajungă în al doilea scrutin,

Israelul va lua măsuri legale împotriva preşedintelui francez Emmanuel Macron din cauza restricţionării participării companiilor israeliene la târgurile navale

News.ro acum 11 ore
Ministrul israelian de Externe, Israel Katz, a declarat duminică că a ordonat ministerului său să înceapă proceduri legale împotriva preşedintelui francez Emmanuel Macron, după ce Parisul a restricţionat participarea companiilor israeliene la un vii

SuperLiga: Universitatea Craiova s-a împiedicat de FC Botoșani, ultima clasată

HotNews acum 12 ore
Universitatea Craiova a terminat la egalitate meciul disputat împotriva formației FC Botoșani, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, scor 0-0. Partida din etapa a 13-a a SuperLigii avea o favorită clară. Craiova avea nevoie de o victorie pentru a se apropia

La referendumul pro-UE, Chișinăul a votat invers decât Republica Moldova

HotNews acum 5 ore
După numărarea a 300.000 de voturi din cele 361.000 exprimate în Chișinău, datele arată că 55,8% dintre alegători au spus DA, iar 44,2% au spus NU aderării la UE. La scara țării, fără Diaspora numărată, scorul e 54% NU și 45% DA. Capitala Republicii

Vremea

București
acum

lun.

5°/16°
mar.

9°/18°
mie.

10°/20°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

1°/16°
mar.

7°/19°
mie.

7°/18°
joi

10°/16°
Constanta
acum

lun.

2°/15°
mar.

11°/16°
mie.

12°/17°
joi

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/16°
mar.

6°/17°
mie.

7°/18°
joi

8°/17°
Timisoara
acum

lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
mie.

9°/20°
joi

10°/19°