Dacă veţi citi Ultimul ritual, cu greu reţineţi cum ii cheamă pe eroii din această carte. Pentru cititorul romăn e de-a dreptul o performanţă să ţină minte - dar să mai şi pronunţe! - nume islandeze ca Guomundsdottir, Eyjolfsdottir, Haffsteinsson ş.a.
Dacă veţi citi Ultimul ritual, cu greu reţineţi cum ii cheamă pe eroii din această carte. Pentru cititorul romăn e de-a dreptul o performanţă să ţină minte - dar să mai şi pronunţe! - nume islandeze ca Guomundsdottir, Eyjolfsdottir, Haffsteinsson ş.a. Chiar şi cum era strigată la catalog autoarea - Yrsa Sigurdardottir - vă va da multă bătaie de cap ca să păstraţi in memorie. Dar, trecănd peste acest obstacol lingvistic, faceţi cunoştinţă cu o poveste infiorătoare, istorisită cu o răceală şi o precizie specifice nordicilor. Fiindcă nu-i deloc plăcut să deschizi un dulap şi să-ţi cadă in braţe un cadavru ai cărui ochi au fost scoşi (ceva asemănător se petrece şi in nuvela lui Al. Philippide, Imbrăţişarea mortului). Şi mai năucitor este ca tocmai asasinului să i se intămple un astfel de incident neobişnuit. Dar pănă la descoperirea criminalului e o cale lungă, pe care avocata Dora Guomundsdottir o străbate in tandem cu un fost anchetator, Mathias Reich - uf!, in sfărşit un nume mai uşor de reţinut. Cei doi execută ritualul specific unei astfel de situaţii - iau interviuri martorilor, pun intrebări poliţiştilor care s-au ocupat cu superficialitate de caz, iau parte la interogarea suspecţilor, se consultă cu medicul legist. Adevărul nu iese la suprafaţă cu uşurinţă. Multe personaje au ceva de ascuns, punănd astfel beţe in roate cercetărilor. Insăşi victima - un student neamţ - a avut o viaţă neobişnuită, abuzănd de droguri, fiind amator de experienţe stranii - de pildă, s-a supus unei operaţii prin care i s-a despicat limba, ca să fie ca a unui şarpe, şi-a agăţat inele in diverse părţi ale trupului,
