Mulţi oameni din întreaga lume încearcă acum sentimentul pe care germanii îl numesc "Schadenfreude": plăcerea în faţa suferinţei celorlalţi. Plăcerea la modă este oferită de suferinţele pe care Statele Unite le îndură după patru ani de eforturi de a stabiliza Irakul.
La un anumit nivel, această reacţie era previzibilă. Resentimentul faţă de cel bogat şi puternic nu este ceva nou. Însă Statele Unite au contribuit la agravarea acestei reacţii prin ceea ce au făcut în ultimii ani.
Pentru unii, a fost decizia de a invada Irakul; pentru alţii, au fost Guantánamo şi percepţia dublelor standarde ale justiţiei americane. Pentru unii a fost lipsa unui efort susţinut de a aduce pacea între israelieni şi palestinieni, pentru alţii a fost opoziţia faţă de Curtea Penală Internaţională şi faţă de Protocolul de la Kyoto privind încălzirea globală. Rezultatul este că antiamericanismul a crescut şi ca dimensiuni, dar şi în intensitate. Totuşi orice satisfacţie faţă de problemele pe care le au Statele Unite în Irak este mioapă şi nu va avea viaţă lungă.
Toate ţările din lume au ceva de cîştigat din stabilitatea Irakului şi a Orientului Mijlociu. Terorismul victorios în Irak nu ar rămîne acolo. Cei care învaţă să producă şi să detoneze bombe pe străzile din Bagdad vor face acest lucru şi în altă parte, în regiune sau dincolo de ea.
Teroriştii care au avut succes în Irak îşi vor propune noi şi noi obiective. Manifestările antiamericane nu vor asigura nici protecţie, nici imunitate guvernelor sau persoanelor care nu sînt pregătite să adere la agenda radicală a teroriştilor.
Războiul din Irak nu va face decît să mărească tensiunile dintre minoritatea sunnită şi majoritatea şiită din ţară, iar astfel de fricţiuni ar putea foarte bine să se repete şi în altă parte, acolo unde sunniţii şi şiiţii trăiesc unii lîngă ceilalţi. Chiar dacă nu se va întîmpla aşa
