Nu mă aşteptam să mai am de adăugat la acest subiect informaţii noi sau reflecţii post-scriptice, cînd mi s-a semnalat într-o revistă britanică, despre a cărei prezenţă în bibliotecile noastre nu am cunoştinţă, un articol care ne interesează. Un geograf de la Liverpool, domnul Duncan Light, a publicat în 2004, în Journal of Historical Geography, observaţiile sale despre numele de străzi din Bucureşti între anii 1990-1997 cu un subtitlu referitor la modificările aduse de schimbarea post-socialistă. Asemenea cercetări s-au făcut şi în Berlinul de Est, şi în spaţiul contestat al Irlandei, ba chiar în Uzbekistan, după exemplul celor care au urmărit, în ţări africane, reacţia postcolonială.

Ca unul care a fost implicat în schimbările de la Bucureşti, luînd parte vreo 3-4 ani la lucrările Comisiei însărcinate de Primărie cu misiunea de a revizui nomenclatorul străzilor Capitalei, mă simt îndemnat să rezum şi să comentez studiul acesta.

O transformare ca aceea al cărei semnal l-au dat cîteva zile din decembrie 1989 presupune o reconfigurare a spaţiului şi a istoriei. Prin alegerea unor nume de străzi se insinuează o redefinire a identităţii naţionale şi a trecutului naţional. Pe această cale, regimurile postsocialiste şi-au afirmat valorile. Dacă rezultatul a fost hibrid este fiindcă s-au confruntat tendinţe diferite, chiar opuse. Presiunea care impunea schimbarea a fost mai puternică decît în alte ţări: faţă de 80 de străzi la Berlin, în contextul reunificării, şi 153 la Moscova, capitale mult mai mari, la Bucureşti au fost redenumite 288 de străzi, dintr-un total de 4369, ceea ce reprezintă doar 6,6%. Cele mai numeroase schimbări au avut loc imediat după colapsul dictaturii: 122 în 1990. În 1993 s-au mai schimbat 44 de nume, după care elanul s-a epuizat, ca în 1997 înnoirea să se reducă la numai 6 străzi.

"Nou" însemna adesea vechi: intenţia era d