Povesti adevarate, din timpurile cand oamenii traiau la un loc cu fapturile nevazute ale vazduhului.
Cine n-a vazut, mai ales in copilarie, atunci cand ochii ne sunt mai atenti la necunoscut, vanturile acelea ciudate, iscate ca din senin, asemenea unor vartejuri urcatoare spre cer? Starnite mai ales vara, la vreme de arsita, imaginatia populara le-a asociat cu niste hore dezlantuite, jucate de fapturi ce traiau in vazduh, un soi de zane imbracate in alb si pe cap cu coronite de flori. Li se spune "frumoasele", dar si "nenumitele", fiindca numele lor nu e stiut de nici o fiinta omeneasca, iar de l-ar sti cineva si l-ar spune, ar muri pe loc, blestemat. Pe cat de frumoase, tot pe atat de ciudoase si de razbunatoare, le ratacesc mintile celor care le vad, aduc boli, iau pe sus copiii nebotezati, lasati fara paza, schimbandu-le infatisarea sau facandu-i pierduti... Singurul leac cu care se lasa imblanzite e... vorba buna, totodata o forma de aparare pentru cei care le intalnesc. Un soi de juramant de prietenie, afectiune si neamestec in lumea si treaba lor. Omul nu are voie sub nici o forma sa intre in mijlocul vartejului pe care-l formeaza, daca vrea sa ramana intreg la minte si sanatos. Cel mai mult si mai mult le plac laudele bogate, dovada ca privitorul este incantat peste poate de frumusetea pe care o vede si de faptul ca i s-a permis sa aiba acces la ea. Odata respectat protocolul, rasplata este si ea pe masura, supra fireasca, de neuitat...
O poveste adevarata
Desi ce va spun par povesti, ele au corespondent deplin in realitate. Iata, inregistrata pe banda de reportofon, o relatare din anul 1985, pe care am auzit-o in comuna Barsana din Maramures. Era cam dupa miezul noptii, cand lumina era intrerupta din interese de stat... Dragos Surdu, profesorul de romana din sat, pusese la cale o intalnire ciudata, la care ii poftise pe
