Cel putin, au infipt un steag – din titan, ca sa nu rugineasca – la 4.200 de metri pe fundul marii. La drept vorbind, operatiunea a fost una destul de spectaculoasa. Calea a fost deschisa de un spargator de gheata cu propulsie nucleara de mare putere urmat de doua minisubmarine botezate – cum altfel? – MIR-1 si MIR-2, dintre care primul a infipt steagul pe fundul Oceanului Arctic. Insusi tarul Vladimir a tinut sa il felicite telefonic pe conducatorul expeditiei, Artur Cilingarov, o legenda, se pare, in lumea exploratorilor arctici. Minunat! O noua realizare a spiritului inovator si a curajului omenirii, etc., etc.
Partea proasta este ca numai rusii dispun in prezent de mijloacele tehnologice pentru a realiza o asemenea performanta si ultima oara cand au facut o mare descoperire numai in scopul de a servi progresului omenirii a fost, ei bine, niciodata. Or, revendicarea atat de spectaculoasa a ultimului loc de pe Pamant ramas necolonizat de om este, in sine, un lucru de natura sa ingrijoreze.
Partea oarecum buna este ca, potrivit Conventiei ONU a Legii Marii, mica demonstratie de cascadorie a Moscovei nu are nici o valoare. Conventia cu pricina acorda celor cinci tari cu teritorii la Cercul Polar oarecum – Rusia, Canada, Statele Unite, Danemarca (prin Groenlanda) si Norvegia – o "zona economica" de 200 de mile marine. In 2001, Moscova a facut o tentativa sa revendice o regiune mai larga pretinzand ca asa-numitul Rift Lomonosov, un lant muntos subacvatic, ar face parte din platoul sau continental. ONU a zis ca nu au suficente probe ca sa le sustina pretentia si a ramas asa. Trei ani mai tarziu, Danemarca a incercat acelasi lucru, cu acelasi rezultat. Expeditia de saptamana trecuta a avut tocmai acest scop, sa stranga dovezile cerute. Povestea cu steagul n-a fost decat pentru televiziuni.
Daca vor reusi sa aduca dovezile cerute si, repet, sunt singurii ca
