Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai veche clădire laică din Gorj, restaurată

Publicat in GAZETA de SUD, luni 6 august 2007 ·

Lucrările de restaurare a Casei Cornea Brăiloiu, cea mai veche clădire din judeţul Gorj, au început în urmă cu aproximativ două săptămâni. Suma totală alocată pentru acest an în vederea refacerii Casei Cornea Brăiloiu se ridică la 300.000 de lei, din care 100.000 de lei reprezintă finanţarea din Planul Naţional de Restaurare, iar 200.000 de lei provin dintr-un program al Inspectoratului de Stat în Construcţii. Lucrările sunt executate de o firmă din Râmnicu Sărat şi se desfăşoară într-un ritm susţinut. Conform conducerii Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural (DJCCPC) Gorj, care monitorizează desfăşurarea lucrărilor, cărămizile care sunt degradate şi se desprind de pe pereţii clădirii sunt îndepărtate, o mare parte din acestea fiind însă refolosite. Olimpia Bratu, directoarea DJCCPC Gorj, a precizat că finanţarea pentru restaurarea monumentului va continua şi anul viitor, când se speră că lucrările vor fi finalizate. Casa Cornea Brăiloiu se află în proprietatea Primăriei Târgu Jiu, care a oferit-o gratis în administrare Mitropoliei Olteniei. Din păcate, aceasta nu a alocat nici un leu pentru restaurarea ei. Conform contractului încheiat, Mitropolia vrea să amenajeze aici un centru de restaurare a obiectelor religioase. Conacul a fost construit între anii 1699-1710 de Cornea Brăiloiu, mare ban al Craiovei, utilizând ca bază pivniţele masive din cărămidă. La el au lucrat meşterii care construiseră palatul cumnatului său, domnitorul Constantin Brâncoveanu, de la Potlogi.

Casa a ajuns o ruină sub administrarea instituţiilor statului Până în 1975, în Casa Cornea Brăiloiu a funcţionat un orfelinat. Centrul de plasament s-a mutat apoi într-o clădire construită lângă monumentul istoric, care a fost preluat de Muzeul Judeţean Gorj în vederea restaurării, dar lucrările au fost abandonate la puţin timp de la începerea lor. Alt episod important

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 14 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 58 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 51 minute
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°