Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PLD cere Guvernului să stabilească data alegerilor euro-parlamentare

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 6 august 2007 ·

În zilele acestui sfârşit de săptămână, preşedintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur (foto), s-a aflat în turneu de cunoaştere în judeţele din sudul Transilvaniei. Sosit la Braşov, Flutur a ţinut să ceară Guvernului şi în special premierului Călin Popescu Tăriceanu să stabilească data alegerilor europarlamentare. „Legea prevede foarte clar că data alegerilor se stabileşte cu 90 de zile înainte. Dacă nici în luna august nu se anunţă acest termen vor fi organizate alegerile în perioada Sărbătorilor de iarnă, când se ştie că prezenţa la urne va fi foarte mică. PNL nu stă foarte confortabil în sondaje şi tocmai din acest motiv vrea să amâne alegerile în primăvara anului viitor”, a declarat Gheorghe Flutur, probabil uitând că partidul lui stă şi mai prost în sondaje. Liderul PLD nu a lăsat nici PSD-ul fără o critică, spunând că nici formaţiunea lui Mircea Geoană nu are nici un interes în a fi organizate prea curând alegerile europarlamentare, pentru că procentele pe care le deţine acum nu le va mai aduce atâţia europarlamentari câţi au în prezent. De la Braşov, Gheorghe Flutur a plecat la Făgăraş, pentru a discuta cu agricultorii din zonă despre problemele lor specifice, după care a plecat la Sibiu. În zilele acestui sfârşit de săptămână, preşedintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur (foto), s-a aflat în turneu de cunoaştere în judeţele din sudul Transilvaniei. Sosit la Braşov, Flutur a ţinut să ceară Guvernului şi în special premierului Călin Popescu Tăriceanu să stabilească data alegerilor europarlamentare. „Legea prevede foarte clar că data alegerilor se stabileşte cu 90 de zile înainte. Dacă nici în luna august nu se anunţă acest termen vor fi organizate alegerile în perioada Sărbătorilor de iarnă, când se ştie că prezenţa la urne va fi foarte mică. PNL nu stă foarte confortabil în sondaje şi tocmai din acest motiv vrea să amâne alegerile în primăvara anului viitor”,

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs în România

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a testat la Cluj-Napoca un prototip de maşină electrică produs integral în România. Testul a avut loc în timpul vizitei pe care şeful Guvernului a făcut-o sâmbătă la o companie IT care este furnizor global de soluţii softwar

Buzău Femeie dată dispărută, găsită decedată într-un canal de irigații

Ziua Constanta acum 25 minute
Femeia în vârstă de 50 de ani dată dispărută în zona unui canal de irigaţii în noaptea de joi spre vineri a fost găsită decedată de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău. Femeia în vârstă de 50 de ani dată

Ciolacu, despre proiectul PNL pentru candidatura lui Iohannis la parlamentare: Nu e nevoie de legislaţie suplimentară ca domnul preşedinte să candideze

Libertatea acum 5 ore
Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, în privinţa proiectului iniţiat de PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare, că nu crede că Iohannis ar avea nevoie de legislaţie suplimentară c

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 6 ore
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Nicolae Ciucă, susținut la alegerile prezidențiale de Organizația Femeilor Liberale

Ziua Constanta acum 50 minute
Biroul Politic Naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) a votat sâmbătă, în unanimitate, susţinerea preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, la alegerile prezidenţiale. Biroul Politic Naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) a votat sâmbă

Lidia Buble a rămas fără permis de conducere. Artista a primit și o amendă usturătoare, după ce nu a acordat prioritate

Libertatea acum 5 ore
Lidia Buble are din nou probleme cu legea. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 de lei, după ce nu a respectat regulile de circulație.

Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor cu rază scurtă de acţiune livrate Rusiei - surse

News.ro acum 4 ore
Iranul nu a trimis şi lansatoarele necesare rachetelor balistice cu rază scurtă de acţiune în legătură cu care Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Teheranul că le-a livrat Rusiei pentru a le utiliza împotriva Ucrainei, potrivit a trei surse care

Inundaţii catastrofale în Japonia. Mai multe persoane sunt dispărute, zeci de miI au fost evacuate

Mediafax acum 2 ore
O persoană a murit şi cel puţin şapte sunt dispărute în urma inundaţiilor care au afectat Japonia. De asemenea, autorităţile au decis să evacueaze zeci de mii de locuitori.

Video Gloria Bistriţa, învinsă acasă. Rezultatul meciului din Liga Campionilor cu Krim Ljubljana

Adevarul acum 50 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de formaţia Krim Ljubljana, scor 35-30 (20-19), în a treia partidă din grupa A a Ligii Campionilor.

Rusia și China au început exerciții navale comune în Marea Japoniei

Libertatea acum 2 ore
Rusia și China au demarat, sâmbătă, exerciții navale comune în Marea Japoniei, potrivit agenției Reuters, care citează informații furnizate de flota rusă din Pacific.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/24°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/26°
Timisoara
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°