Politicienii au fost marile staruri ale prohodului Patriarhului Teoctist si ale zilelor din preajma acestuia. Spectacolul oferit de acestia a fost, deopotriva, previzibil si dezgustator.
Este an electoral. Afirmatia aceasta explica foarte bine criza subita de smerenie in care au cazut majoritatea liderilor politici de la noi, cu ocazia ceremoniilor de inmormintare a Patriarhului Romaniei. Nu Teoctist Arapasu a fost tinta reculegerii in regim privilegiat a politicienilor, ci electoratul.
Pentru acestia - si nu as indrazni sa indic nici o exceptie -, moartea Patriarhului Romaniei a fost un pretext. Un bun pretext pentru a bifa la catafalc o etapa de turneu electoral.
Cinic vorbind, necrofilia politicienilor probata zilele trecute este rezultatul unui calcul bun; cel putin in cazul unora, tentativa de a se infrupta din creditul imens pe care il are Biserica Ortodoxa Romana la populatie (deci, la electorat) are toate sansele sa dea roade.
Logica e simpla si ea a fost invatata temeinic inclusiv de marele apostol al ateismului de la inceputul anilor ’90, Ion Iliescu: Romania e o tara in care, acum si mult timp de acum inainte, daca vrei sa faci politica eficienta, e obligatoriu macar sa mimezi piosenia si credinta. Desigur: dreapta-credinta, orthos-doxa.
Asa cum am putut vedea la televizor - instrumentul fara de care ipocrizia aceasta politica de sezon nu ar fi atins cotele inalte pe care le-a atins -, marii actori politici au plusat, fiecare in felul sau.
Unuia - nu ii dau numele, persoana importanta - i-au dat lacrimile; altul, decazut si expirat (o fi Nastase? O fi Constantinescu? Nu va spun - si asta e persoana importanta), i-a sarutat mina lui Teoctist in semn de ramas bun. Un altul, mic de statura si invidios pe un altul, tot mic de statura, dar mai mare la punga, a privit la capatiiul Patriarhulu
