În calitate de economist, mă bazez pe cifre. Le caut. Le verific. Găsesc corelaţii. Le interpretez astfel încât din cifre să reiasă scenariile economice cele mai plauzibile. Pericolul apare, însă, atunci când cifrele încep să mintă.
De data asta, nu o cifră, ci un număr mi-a atras brusc atenţia. Numărul 60.000. Contextul? Criza pâinii - cea în care ministrul agriculturii, Decebal Traian Remeş, spune că nu se vor scumpi produsele de panificaţie, iar, în replică, producătorii au pus un 10% în plus la preţ. Pentru că aşa cred ei, şi pentru că pot.
Ce m-a frapat însă? Atitudinea. Discuţia despre pâine şi scumpirea ei în urma deficitului de grâu datează din urmă cu o lună. Iar când producătorii au spus că vor scumpi pâinea, doi miniştri, sau poate trei, le-au sărit în cap, ameninţându-i: dacă veţi îndrăzni să scumpiţi pâinea, vom pune toate organele de control pe dumneavoastră.
De ce când vor scumpi? De ce nu chiar atunci? De ce nu în iarnă? Pentru că, oricât şi-ar dori guvernul ca pâinea să nu se scumpească, acţiunile lor, dacă vor fi reuşite (şi sper să fie), nu vor reuşi decât să scumpească pâinea. De ce? Pentru că depistarea producătorilor evazionişti va duce la închiderea lor. Şi, prin urmare, la scăderea ofertei de pâine. Or, în condiţiile în care cererea rămâne aceeaşi şi se constată un deficit de ofertă, produsul pâine nu are decât un sens: în sus.
Ce îmi spun mie însă aceste controale? Că bugetul are nevoie de bani. Se duce peste producători, îi amendează, se scumpeşte pâinea, TVA încasată este mai mare şi aşa mai departe. Dar dacă mă întorc la numărul 60.000, vom vedea că mai degrabă controalele la pâine pot fi deghizate în închiderea unor fabrici „neprietenoase“ decât în rezolvarea crizei grâului.
60.000 de tone de grâu. Atât a anunţat şeful fiscului că a confiscat în prima noapte de control, de la un singur producător, care avea a
