Universitatea a scapat victoria printre degete, dupa ce a condus cu 2-0 la pauza(Foto: )
Repriza de vis
Universitatea a scapat victoria printre degete, dupa ce a condus cu 2-0 la pauza
Dupa un egal nemeritat la Bistrita, cu Gloria pregatita de Sabau, trupa lui Petrescu a revenit pe propriul teren, pentru a primi vizita Universitatii Cluj. Creditati cu prima sansa la victorie, ialomitenii au inceput mai bine meciul si in minutul 2 internationalul de tineret Bogdan Stancu a sutat de la marginea careului, dar Martin Tudor a retinut fara probleme.
Presiunea din debutul jocului nu i-a afectat, insa, pe „studenti“, care au inceput sa lege mai bine jocul. Astfel, in minutul 31, Nemanja Jovanovic a patruns in banda dreapta si a centrat perfect pentru Olah, care, nemarcat, a trimis balonul in poarta, cu o frumoasa lovitura de cap. 5 minute mai tirziu, Dorin Goga a tintit transversala portii lui Stelea.
Cu un minut inainte de pauza, acelasi Goga, cel mai in forma clujean, a prins un sut de zile mari de la 25 de metri si l-a invins pe Stelea. Sub privirile inmarmurite ale tehnicianului Petrescu, fotbalistii sai au scos pentru a doua oara mingea din plasa.
De la extaz la agonie
Cu un avans linistitor, Falub a jucat la conservarea rezultatului. Condus de o nou promovata, Petrescu a mutat rapid, chiar la pauza. Nemultumit de prestatiile lui Mara si Cristian Constantin, „Bursucul“ i-a inlocuit in debutul reprizei secunde cu Bilasco, respectiv Iulian Apostol.
Cu toate acestea, ocaziile au lipsit pina in minutul 74, moment in care cei de la Urziceni au redus din handicap, prin Danalache. Mai mult, gazdele ar fi putut egala prin Bogdan Stancu, a carui executie acrobatica s-a oprit in bara transversala a portii lui Tudor. Asaltul asupra clujenilor a continuat, iar in minutul 83 Stancu a semnat revenirea Unirii,