În loc să aştepte revenirea din vacanţă a colegilor de la Comisia pentru învăţământ, pentru a elabora împreună o listă de concluzii la raportul „România educaţiei, România cercetării”, deputata Lia Olguţa Vasilescu s-a grăbit să îşi exprime propriile observaţii, cu privire la raportul realizat de Comisia prezidenţială pentru educaţie, dar şi la alte aspecte ale educaţiei din România.
Dumneaei consideră că noua structură a sistemului de învăţământ propusă în raport, în care clasa a IX-a este inclusă în ciclul gimnazial, este inaplicabilă, pentru că nu există suficiente săli de clasă pentru acest lucru. Doamna deputat crede că intrarea la liceu pe baza rezultatelor din gimnaziu şi de la Testele Naţionale nu duce la creşterea calităţii în învăţământ, propunând să se revină la organizarea examenului de admitere.
Lia Olguţa Vasilescu propune, de asemenea, ca profesorului să îi fie lăsate mai multe ore libere, la latitudinea sa, în care să meargă cu copiii la muzee, în excursii sau la teatru. În ceea ce priveşte descentralizarea, preşedinta Comisiei pentru învăţământ atrage atenţia asupra riscului de politizare a sistemului educaţional, dacă primarii sau consiliile locale vor desemna directorii şcolilor.
O altă propunere este premierea profesorilor cu rezultate la olimpiade şi concursuri cu 20% din salariu, pentru ca aceştia să fie motivaţi să facă performanţă. În final, deputata de Dolj propune câteva măsuri pentru combaterea violenţei în şcoli: exmatricularea elevilor, amendarea părinţilor ai căror copii nu au avut comportamentul adecvat, posibilitatea externalizării pazei în şcolile care se confruntă cu acte de violenţă. (M.C.)
În loc să aştepte revenirea din vacanţă a colegilor de la Comisia pentru învăţământ, pentru a elabora împreună o listă de concluzii la raportul „România educaţiei, România cercetării”, deputata Lia Olguţa Vasilescu s-a gr