Cine ar fi crezut ca propunerea de a mari pensiile va starni atatea controverse? Acuzat ca a luat aceasta decizie pentru a mai castiga ceva din onoarea pierduta in incaierarile politice, guvernul se apara cum poate, invocand nedreptatile istorice si saracia batranilor nostri. A le mari pensiile cu cateva sute de mii de lei e un gest indreptatit.
Cine s-ar fi gandit ca decizia va dezgropa securea razboiului intre presedinte si guvern? Nu exista om sa nu recunoasca faptul ca pensionarii se zbat undeva la marginea de jos a supravietuirii. Toti sunt de acord ca pensionarii au fost o masa de manevra utila si pentru cei care au vrut sa urce in sondaje intr-o zi mai mult ca altii intr-un an. Nu e greu ca, marind cu 10 la suta pensia, sa-ti castigi electorat solid, in ciuda debilitatii cosului zilnic. Echilibrul de forte din Romania a fost sustinut tocmai prin aceasta smecherie demografica. Acum nu mai e vorba despre controlul nasterilor, ci despre cel al pensionarilor.
Numarul pensionarilor a crescut de minune in primul deceniu de regim iliescian. Comunist nascut si nu facut, lui Iliescu si clicii lui i-au placut mereu pensionarii. Le aminteau de tineretea lor revolutionara. Un regim paternalist are nevoie de o patura groasa, reprezentativa, de asistati social, care sa depinda de pusculita guvernului. Pentru ca i se parea ca nu are destui protejati, a scos la pensie, in cativa ani, milioane de oameni. O politica pe care, desi au criticat-o, au aplicat-o si cei care, sub pretextul ca reformeaza industria, ii momeau cu bani grei sa iasa la pensie sau sa accepte somajul. Nu stim cati au fost mituiti in felul acesta. Probabil ca milioane. Povara lor apasa pe umerii persoanelor active, care au ajuns sa intretina una bucata si jumatate de pensionar plus cativa copii si persoane cu dizabilitati. Ca sa nu punem la socoteala multimea profitorilor si clientilor
