Foto: Cotidianul
Cheltuielile de la buget ar putea scadea cu cel putin 700 de milioane de euro, iar aparatul birocratic, cu peste 100.000 de angajati, daca propunerea ministrului Muncii, Paul Pacuraru, de a reduce personalul bugetar sau salariile acestora va fi luata in calcul de Guvernul Romaniei.
Pacuraru a declarat ca a ajuns la aceasta masura in conditiile in care „sectorul bugetar din Romania devine excesiv“, luind in calcul cresterile de personal pe aceasta categorie din ultimii ani. Acesta a adaugat ca „Ministerul Finantelor si-a manifestat nemultumirea legata de bugetul foarte mare pe care trebuie sa il aloce pentru salariile bugetarilor“.
Ministrul Muncii are in vedere, in acest sens, doua masuri: prima vizeaza reducerea personalului bugetar cu 10%, adica aproape 120.000 din cele 1,2 milioane de bugetari estimati, iar a doua, plafonarea fondului de salarii pentru aceasta categorie, cind se construieste bugetul pe 2008.
Pacuraru a explicat ca masura vizeaza bugetarii din administratia centrala si locala, insa nu si functionarii publici. „Nu ne bagam la functionarii publici, pentru ca stim ca ei sint putini, ci la personalul bugetar, care este mai numeros.
Desi Romania trece printr-o perioada de dezvoltare institutionala, ea trebuie facuta rational si anumite institutii trebuie comprimate“, a declarat oficialul. „Noi sintem o categorie subdimensionata, cu un deficit de personal de 30%“, a precizat Vasile Marica, presedintele Sindicatului Functionarilor Publici.
Ministrul Muncii a spus ca un exemplu de administratie prea „stufoasa“ se regaseste in propria ograda: „Pina acum, am avut o singura Directie a Muncii in fiecare judet, care le facea pe toate. Acum avem cinci si urmeaza sa se mai faca inca doua“.
Si a adaugat, ca masura, ca „va trebui acum, cind construim bugetul pe 2008, sa-l constr