Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tranzactionarea la Bursa de la Bucuresti n-a fost niciodata mai simpla decat acum

Publicat in Ziarul Financiar, luni 6 august 2007 · ·

Pentru a ajunge in "ringul agitat al Bursei" si a simti adrenalina tranzactiilor, investitorii trebuie sa parcurga o serie de "formalitati", pe care Stere Farmache, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), le-a detaliat

"Daca aveam ceva bani, intram pe SIF-uri acum doua luni cand piata era in cadere, cumparam si asteptam sa creasca. Aveam acum profit de 30% in doua luni... frumos!", sunt cuvintele unui barman referitoare la mecanismul Bursei, citatul fiind inscriptionat pe un pliant in biroul lui Stere Farmache de la etajul 14 al Bursei de Valori Bucuresti. El este directorul executiv al Bursei de mai mult de un deceniu, vazand cum brokerii se chinuiau cu tranzactii de 10.000 $ pe zi pentru a ajunge acum la peste 15 mil. euro zilnic.

Pliantul respectiv, care face parte dintr-o viitoare campanie de popularizatre a Bursei in randul romanilor, descrie viziunea celor mai multi dintre romani asupra "jocului la Bursa". Mai inainte de a fi investitori pe termen lung sau scurt, cei mai multi dintre jucatorii autohtoni sunt speculatori, dar situatia se poate schimba in urmatorii ani cand reprezentantii Bursei spera sa atraga cat mai multi investitori care sa isi aduca in ring economiile, dar si cat mai multi emitenti, pentru a mari capitalizarea bursiera si pentru a oferi alternative de investire.

Desi pare complicat la prima vedere sa incepi tranzactionarea la Bursa, ultimii ani au adus o simplificare a procedurilor si a modului de tranzactionare.

Primul pas pe care viitorii investitori trebuie sa il faca este gasirea unei societati de servicii de investitii financiare (SSIF), care ii va asigura accesul la piata de capital. SSIF-ul este practic interfata dintre investitor si piata, iar oferta pe piata romaneasca s-a diversificat puternic in ultimii ani. Exista acum in Romania peste 75 de intermediari, multi dintre acesia

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Diane Keaton. Actrița americană avea 79 de ani

HotNews acum o ora
Actrița americană Diane Keaton, laureată cu Premiul Oscar, a murit la vârsta de 79 de ani, în California, anunță sâmbătă revista americană People. Potrivit People, care citează un purtător de cuvânt al familiei, apropiații legendarei actrițe au ceru

A murit Flavius Domide, jucător legendar al clubului UTA Arad și al fotbalului românesc. „Bătrâna Doamnă, îndurerată”

HotNews acum 4 ore
Fostul jucător de fotbal Flavius Domide a murit la vârsta de 79 de ani, a anunţat clubul UTA Arad, într-un comunicat pe pagina de Facebook. „Bătrâna Doamnă, îndurerată: s-a stins marele Flavius Domide. Tristeţea cuprinde întreg Aradul în această zi

Preşedintele Donald Trump a cerut Pentagonului să folosească toate fondurile disponibile pentru plata trupelor

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele Donald Trump a declarat sâmbătă că a cerut Departamentului Apărării să folosească „toate fondurile disponibile” pentru a se asigura că trupele americane sunt plătite miercuri, în ciuda paraliziei bugetare a guvernului, potrivit AP. Într

Game changer: Trump și Zelenski au discutat despre posibila furnizare de rachete Tomahawk în Ucraina

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au avut sâmbătă o convorbire telefonică de aproximativ 30 de minute, în care au discutat posibilitatea ca Ucraina să pr

Scrisoare anonimă despre un posibil atentat, descoperită în catedrala Notre-Dame din Paris. „Va fi un măcel!"

Adevarul acum 4 ore
O scrisoare anonimă a fost descoperită vineri după-amiază în curtea catedralei Notre-Dame din Paris. Mesajul a fost găsit de ţârcovnicul bisericii, lângă lumânările aprinse.

Joe Biden face radioterapie pentru cancer. Care este starea fostului preşedinte american

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte american Joe Biden face radioterapie pentru tratarea cancerului de prostată cu care a fost diagnosticat în luna mai a acestui an, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al fostului lider de la Casa Albă, transmite Reuters. „Ca par

Înainte de România - Austria, Victor Pițurcă îl contrazice pe Lucescu: „Trebuie să facă asta!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Victor Pițurcă (69 de ani), fostul selecționer al României, a prefațat partida „tricolorilor” cu Austria, în preliminariile Campionatului Mondial. Cu un succes, elevii lui Mircea Lucescu (80 de ani) păstrează șanse pentru locul 2 și posibilitatea un

Ludovic Orban despre Georgescu: „Nu s-a născut din neant”. Fostul premier vorbește despre „cea mai proastă decizie” a lui Klaus Iohannis

Mediafax acum 5 ore
Într-o emisiune specială de la Digi24, de sâmbătă, Ludovic Orban, actualul consilier prezidențial, a declarat că fostul președinte Klaus Iohannis a luat, în opinia sa, „cea mai proastă” decizie din mandatul său. De asemenea, Ludovic Orban consideră

Diana Șoșoacă îl bagă în CORZI pe Călin Georgescu: „Nu ți-e rușine să-ți bați joc de oamenii care te-au votat și te-au ajutat?”

Gandul acum 5 ore
Diana Șoșoacă l-a taxat dur pe Călin Georgescu, fostul candidat la Președinția României. Șoșoacă îi reproșează lui Georgescu faptul că s-a dezis de George Simion, liderul AUR. „Domnul Georgescu s-a dezis de domnul George Simion. Facem abstracție că

Sorin Grindeanu: „Dacă această coaliție eșuează, ne așteaptă deșertul populismului”

Press Alert acum 9 ore
Foto: Virgil SImonescu Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a vorbit astăzi despre situația din coaliția de guvernare, recunoscând că uneori partenerii politici nu „vorbesc aceeași limbă”, dar subliniind importanța echilibrului și a di

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/17°
dum.

8°/20°
lun.

12°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

11°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/18°
lun.

8°/13°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

10°
sâm.

11°/16°
dum.

10°/17°
lun.

12°/19°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
mar.

6°/13°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/19°
lun.

9°/18°
mar.

9°/16°