Intr-un film suedez, difuzat după miezul nopţii, două fete bătrăne ascund, in timpul războiului, un fugar polonez. Una din surori se indrăgosteşte de tănăr şi, ca să şi-l facă amant, merge la şantaj: ori in patul ei, ori pe măna poliţiei.
Unele canale dau noaptea tărziu filme artistice pline de adevăr uman şi cu accent regizoral. Ca şi cum ar exista o inţelegere internaţională ca, in afara orelor de mare audienţă, să primească şi minorităţile intelectuale căte ceva: un balet pe muzica lui Stravinski, căteva lieduri, un interviu cu Borges, un film de Fellini. Se ştie că minorităţile intelectuale n-au somn, că noaptea ele se intreabă incotro merge omenirea şi ce se intămplă cu mintea marelui public, dacă vede toată seara numai reclame la detergenţi şi sulimanuri. In toată lumea, există inşi in stare să stea treji pănă la patru dimineaţa, numai ca să-l vadă pe Karl Böhm dirijănd, intr-o inregistrare istorică, a 9-a de Beethoven.
La o primă evaluare, subiectul filmului suedez părea unul pentru ciudaţi, perverşi şi rafinaţi. Pe cine să intereseze frămăntările erotice ale unei femei de şaizeci şi cinci de ani, care nu se bucurase niciodată de atenţia unui bărbat? Răspunsul la intrebare pare să vină de la sine: pe toate femeile singure, trădate de trup, dar cu simţirea şi imaginaţia incă vii. Romanele şi filmele, referind la trăirile cele mai intime ale vărstei a treia, sunt puţine şi nu devin populare. O comedie amară a unui regizor de film rus despre relaţiile ce s-au stabilit in luna de concediu, a unor pensionari, intr-o staţiune climaterică, reuşea cu ani in urmă să facă credibile o seamă de situaţii incărcate de tandreţe şi şăgălnicie. Situaţii pe care le socotim un drept intărziat la vărstele medii. Ruşii erau mari meşteri in genul acesta de subiecte, iar in teatru au dat un repertoriu jucat in toată lumea. Filmele lor au devenit azi la fel de
