Deşi nu-i vreun credincios practicant şi a incercat de suficiente ori să-l umilească pe capul Bisericii Ortodoxe, a dat repede iama lăngă catafalc, inainte să se răcească bine cadavrul Intăistătătorului. Parcă mutat de la Cotroceni la Patriarhie, s-a recules, l-a decorat personal post-mortem, a dat (conform unui obicei deja impămăntenit) apă la şoareci.
Nu cred că mai există vreun dubiu asupra urei viscerale a preşedintelui la adresa premierului. Atăt de omenescul sentiment - uşor nefiresc, totuşi, pentru un trimis al lui Dumnezeu pe Planeta Pămănt, care ar trebui să privească detaşat zbaterile muritorilor - se manifestă, de obicei, prin negarea oricărei iniţative guvernamentale. Pănă zilele trecute, credeam că apogeul a fost atins prin impotrivirea pănă la ridicol, in detrimentul propriei imagini şi riscănd să-şi dezamăgească o categorie importantă de votanţi (căştigată prin eforturi de imagine de un populism feroce), faţă de majorarea legii pensiilor. Nu-l bănuiam pe Traian Băsescu, nici măcar cănd s-a făcut de răs intr-un mod planetar cerănd unei organizaţii-fantomă de pensionari (oameni de nădejde, selectaţi pe sprănceană de serviciile secrete) să refuze majorările in absenţa justificării cifrelor, că poate aluneca mai jos pe panta grotescului. Ei bine, in cursul săptămănii trecute, am constatat că se poate şi mai rău. Au fost trei astfel de episoade, dintr-un serial care parcă nu se sfărşeşte, in care preşedintele Băsescu a jucat magistral principalul rol.
Fix acum o săptămănă, cu sprijin dubios din partea unor forţe măcar obscure, presa declanşa "scandalul ambasadoarei". Manuelei Vulpe, reprezentantul diplomaţiei romăneşti in Mexic (după ce inainte trecuse prin Australia), i s-a publicat corespondenţa electronică privată, după ce in prealabil ii fusese spart mail-ul. Ţinta a fost, evident, alta. Teodor Baconschi, omul şefului s
