Sfintii inchisorilor: Pr. Ilie Lacatusu (1); Valeriu Gafencu (2); Elisabeta Rizea (3); Nicolae Ciolacu (4); Mircea Vulcanescu (5); Pr. Gherasim Iscu (6); Pr. Ioan Negrutiu (7); Dumitru Bordeianu (8); Costache Oprisan (9); Ep. Unit Ioan Suciu (10); Marieta Iordache (11); Monseniorul Ghika (12); Andrei Ciurunga (13); Traian Trifan (14); Cardinalul Alexandru Todea (15); Gheorghe Jimboiu (16).
Pr. Negrutiu
“M-am nascut intr-un sat din spatele lui Dumnezeu”,
intr-o familie cu cinci copii, isi aducea aminte parintele Ioan Negrutiu de locul nasterii sale. Firav si bolnav inca de la nastere, i s-a pregatit sicriul cand implinea trei luni; Dumnezeu insa a facut ca acesta sa devina troaca din care se hranea capra, simbol al saraciei in care traia familia sa.
Orfani de la o varsta frageda, mai intai de mama, apoi si de tata, cei cinci copii au crescut sub obladuirea plina de dragoste a surorii lor celei mai mari. Locuinta de la marginea satului nu era deloc instarita: „Intr-o seara am gazduit un cersetor orb.
Am impartit cu dansul tolul cu care ne inveleam; daca Vasile Voiculescu ar fi scris povestirea cu supa de bolovan, am fi avut si noi cu ce sa ne cinstim oaspetele...”, care, surprins de o saracie si mai lucie, se va ruga cu lacrimi la miez de noapte.
De la saracie la studii eminente
Clasa I-a a frecventat-o pana cand timpul a fost favorabil, ramand acasa deoarece avea o singura camasuta, si aceea purtata de cand implinise trei ani. Abia la sfarsitul anului scolar, o data cu sosirea verii, a mers iarasi la scoala. Dar aici a fost pus in ultima banca.
Insa elevul Ioan Negrutiu deprinsese buchiile de la sora sa mai mare, uimindu-se invatatoarea cu caligrafia sa si cu spiritul de observatie: fiind pusi sa descrie clasa in care invata, ceilalti colegi pomenisera lucrurile de care erau inconjurati: banci, fere
