Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltenii, ca-n poveştile lui Ion Creangă

Publicat in GAZETA de SUD, marți 7 august 2007 ·

Înaintea meciului de la Iaşi, toată lumea a fost entuziastă. Sincer, chiar credeam că o să rupem gura târgului la Ieşi. Pe teren, Universitatea a jucat modest, fără orizont, cu mingi lungi. În prima repriză, n-am reţinut să fi şutat pe spaţiul porţii gazdelor. Nici în a doua oltenii nu şi-au revenit, tot un joc modest au practicat, absolut surprinzător faţă de prestaţia din partida cu Farul. A fost 1-0 pentru Iaşi, a egalat Ciucă şi, la 1-1, am crezut că Universitatea, în sfârşit, va juca altceva... N-a fost să fie, ieşenii ne-au executat, cum se spune, au înscris şi al doilea gol, cel al victoriei. Poli a început cu frică meciul, ei temându-se, probabil, şi de declaraţiile „războinice“ ale lui D. Stoica şi ceilalţi, crezând că afirmaţiile oltenilor vor fi acoperite de fapte pe terenul de „război“. Elevii lui Ionuţ Popa au prins însă curaj datorită nouă, oltenii fiind pe teren aşa cum ar fi fost într-un târg din poveştile lui Ion Creangă. Dacă ar fi să fac o glumă, aş spune că Nică (adică, Sucă olteanu’) s-a dus în iarmarocul Iaşiului să vândă foarte scump o pupăză. Pe când lăuda el (poate fi chiar D. Stoica) găinuşa, cum că face două ouă pe zi, că e frumoasă, a apărut un moldovean (poate să fie Ionuţ Popa) care a început să controleze amănunţit găinuşa. Şi-a dat seama că pupăza nu produce aşa cum o lăuda olteanu’, aşa că moldoveanu’ i-a dat drumul găinuşei şi olteanu’ a ajuns cu mâna goală acasă. Cum a păţit-o şi Universitatea, care a ajuns, cu avionul, fără nici un punct de la Iaşi. Şi asta după ce olteanu’, fălos nevoie mare, s-a lăudat toată săptămâna trecută că bate la Iaşi...

La Târgu Jiu, „pandurii“ lui Neagoe au învins, cu 1-0, pe Oţelul Galaţi, echipă de Cupa UEFA, formaţia cea mai puternică în deplasare. Pandurii au practicat un joc combinativ, au avut răbdare şi forţa de a reveni, chiar dacă au ratat un penalti. Au învins pe merit, au câştigat încă un

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac în gara din Hamburg! Cel puțin 13 persoane rănite

Ziua Constanta acum 8 ore
Cel puțin 13 persoane au fost rănite, dintre care unele în stare critică, după ce o femeie a început să le înjunghie într-o gară din Hamburg, Germania, potrivit autorităților locale. Suspecta este în arest, potrivit știripesurse.ro. Incidentul a avu

„Românii au talent” 2025 – Cine câştigat finala şi marele premiu de 120.000 de euro

HotNews acum 5 ore
Damaris Lupu, o tânără de 14 ani, care a oferit un moment impresionant de contorsionism, a câştigat finala concursului „Românii au talent”, sezonul 15, de la Pro TV şi, totodată, marele premiu de 120.000 de euro. Damaris Lupu este o elevă de 14 ani

Anamaria Gavrilă: „Sistemul încearcă să scape de mine și de POT. Propun alegeri anticipate”

HotNews acum 9 ore
Deputata Anamaria Gavrilă, președinta POT, a propus organizarea de alegeri anticipate „în contextul presiunilor publice lansate de unele inițiative așa zis civice”, se arată într-un comunicat transmis vineri de partidul condus de parlamentară. Anunț

Ministerul Educației și Cercetării urmărește cu atenție situația studenților români de la Universitatea Harvard

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Educației și Cercetării este informat cu privire la decizia Administrației SUA de a revoca certificarea programului Universității Harvard pentru studenți internaționali și schimburi academice (SEVP) și urmărește îndeaproape evoluțiile în

Universitatea Harvard îl dă în judecată pe Donald Trump pentru că i-a interzis să mai primească studenți străini

Libertatea acum 12 ore
Harvard a dat în judecată administrația Trump după ce aceasta a decis să interzică accesul studenților internaționali în universitate, ceea ce a dus la o escaladare drastică a disputei dintre cele două părți, relatează Newsweek.

A murit Leonard Zăicescu, ultimul supraviețuitor din România al Pogromului de la Iași

HotNews acum 6 ore
Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Pogromului de la Iași și al Trenurilor Morții din vara anului 1941, s-a stins din viață, vineri, la vârsta de 98 de ani, potrivit Agerpres. Reprezentanți ai Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din

Trump ameninţă Apple cu un tarif de 25% dacă nu produce iPhone-uri în America

BusinessMagazin acum 12 ore
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat compania Apple cu un tarif de 25% dacă nu va produce telefoane iPhone în America.

Ambulanță implicată într-un accident în Cluj. O pacientă și trei membri ai echipajului au fost transportați la spital

Adevarul acum 7 ore
O ambulanță a fost implicată într-un accident vineri seara în județul Cluj. Trei membri ai echipajului și o pacientă, care era transporată în vehicul, au fost duși la spital pentru îngrijiri suplimentare.

Constănțeanul Cezar Avrămuță, cunoscut drept „Stegarul Dac” , a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 9 ore
Cezar Avrămuță, cunoscut și ca „Stegarul Dac” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul București a respins, vineri, contestația acestuia față de decizia Judecătoriei Sectorului 4 privind înlocuirea măsurii arestului la domicili

Război în Ucraina, ziua 1185: Cel mai mare schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina din 2014

HotNews acum 12 ore
Ucraina și Rusia au început vineri cel mai mare schimb de prizonieri de război de la începutul agresiunii ruse asupra țării vecine în 2014, relatează jurnaliștii de la The Kyiv Independent. În urma acestui schimb, câte 1000 de prizonieri din ambele

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

12°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

10°/11°
lun.

10°/11°
mar.

10°/12°
Constanta
acum

14°
sâm.

14°/22°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

9°/15°
Timisoara
acum

sâm.

9°/13°
dum.

6°/18°
lun.

8°/22°
mar.

11°/22°