Fondul britanic ECPC şi-a vândut proprietăţile din ţara noastră Oficialii susţin că piaţa autohtonă nu mai este rentabilă Compania derulează investiţii susţinute în Bulgaria Până nu de mult, randamentele ridicate ale României şi Bulgariei, două pieţe aflate în plină dezvoltare, atrăgeau în egală măsură investitorii străini, mulţi dintre aceştia dorindu-se prezenţi pe ambele fronturi. Iată însă că nu a trecut mult de la aderare - ce a dus, odată cu majorarea numărului de actori pe scena imobiliară autohtonă, şi la scăderea randamentelor -, că diferenţierile dintre cele două ţări au şi început să apară. Un prim semnal de alarmă - pentru ţara noastră - a fost tras de anunţul conform căruia compania britanică Charlemagne Capital, prin fondul său de investiţii European Convergence Property Company - ECPC, şi-a vândut cele trei clădiri de birouri din România. Este vorba de PVG Tower, Construdava şi Millennium Business Center, care au fost cumpărate de către Deutsche Gesellschaft fur Immobilienfonds (DEGI), subdiviziune a Allianz Grup. La o tranzacţie în valoare totală de 110,5 milioane euro, rentabilitatea estimată de companie pentru fiecare dintre cele trei centre comerciale Bucureşti este de 6,40, 6,55 şi, respectiv, 7,20%. Care este motivul acestei decizii drastice de a părăsi piaţa comercială autohtonă? Este vorba de scăderea rentabilităţii pieţei româneşti din ultima perioadă - aceasta a devenit, se pare, o realitate destul de acută pentru ca cei de la ECPC să afirme că nu mai vor să deruleze investiţii în ţara noastră. Pe de altă parte, cei de la ECPC îşi continuă investiţiile în forţă pe piaţa bulgară. Astfel, nu numai că fondul îşi păstrează achiziţiile de până acum - printre care mall-ul din Veliko Tîrnovo -, dar va construi, în colaborare cu Megahim, un alt mall, în localitatea Ruse. O investiţie ce se ridică la 30 milioane euro, ce va fi definitivată în următor