Femeile din Tunisia care au ajuns, in urma cu trei zile, in stare grava la spitalul din Arad, dupa o intoxicatie cu o substanta chimica neidentificata, au fost externate ieri. Ele au fost transportate la hotelul din statiunea aradeana Moneasa, unde sunt cazate. Directorul Spitalului Judetean Arad, Mirandolina Prisca, a declarat ca starea de sanatate a celor 11 paciente de origine tunisiana este buna. "S-a format o comisie din trei medici, specialisti in boli interne, care le-a examinat in amanunt pe tunisience, si s-a ajuns la concluzia ca ele sunt clinic stabile. Au fost examinate si de un medic psihiatru care de asemenea si-a dat acceptul pentru externarea lor. Din buletinele de analize efectuate in spital a reiest ca pacientele sufera de anemie si hipocalcemie, motiv pentru care li s-a recomandat tratament medicamentos", a spus directorul Spitalului Judetean Arad.
Reprezentanti ai Ambasadei Tunisiei la Bucuresti au fost prezenti, luni seara, la Arad, pentru a demara procedurile de repatriere a corpului neinsufletit al femeii de 25 de ani.
Femeia decedata avea 25 de ani si era angajata a firmei "Delphi Packard" din Ineu. Potrivit primelor cercetari efectuate de politie, in noaptea de sambata spre duminica, femeia a petrecut, impreuna cu colegele sale, intr-una din discotecile din statiune, pana dimineata. La un moment dat i s-a facut rau si a fost urcata in camera sa, iar dimineata a fost gasita moarta.
De asemenea, alte 11 colege ale femeii decedate au fost transportate duminica la spital cu simptome de sufocare, agitatie, convulsii si dilatarea pupilelor. "Intrucat suspicionam consum de droguri, asteptam rezultatul analizelor toxicologice, pentru stabilirea diagnosticului cu certitudine", a declarat Gabriela Tarle, sefa Autoritatii de Sanatate Publica Arad. Femeile din Tunisia care au ajuns, in urma cu trei zile, in stare grava la spitalul din Ar