De câteva zile, devine tot mai clar că anumite aeroporturi dăunează grav sănătăţii psihice a turiştilor. Există două cazuri care susţin această idee: aeroportul Fiumicino din Roma şi Heathrow din Londra.
Mii de bagaje au fost rătăcite pe Fiumicino, la sfârşitul săptămânii. Poliţia investighează deja împrejurările care au dus la aceste evenimente nefericite pentru călători, existând voci care spun că ar fi vorba de un „sabotaj”.
E clar: o mână criminală, supărată că trupul din care este parte integrantă nu poate merge în concediu, s-a răzbunat pe ceilalţi, stricându-le vacanţele. Totuşi, aceeaşi situaţie de haos când vine vorba de bagaje se întâlneşte şi pe aeroportul britanic Heathrow.
Să fie două mâini criminale din ţări diferite, dar cu aceeaşi idee răutăcioasă? Potrivit „Telegraph”, disperarea era mare, luni, pe Heathrow, unde turiştii au fost obligaţi să stea nouă ore pentru a-şi cere bagajele. Personalul specializat se luptă cu o creştere impresionantă a numărului de bagaje care trebuie „sechestrate” din motive de securitate. În aceste condiţii, pasagerii au foarte mult de aşteptat.
Ţinta criticilor sunt, după cum era normal, British Airways şi BA, care deţine Heathrow. Întârzierile la bagaje se înregistrează deja de două săptămâni. BA a pierdut 22.000 de bagaje luna trecută, iar situaţia a fost înrăutăţită de regula care nu permite îmbarcarea la bord cu mai mult de o geantă de mână.
Compania aeriană a recunoscut că a apelat la aparate care transportă doar bagaje, în cadrul eforturilor de a vedea turiştii fericiţi în momentul în care se reîntâlnesc cu geamantanele lor. De asemenea, există zvonuri că există prea puţin personal care să rezolve această problemă, dar informaţia a fost imediat dezminţită de companie. Un pasager norocos, citat de „Telegraph”, a povestit că a aterizat la 6.00, iar la 8.00 îşi recuperase deja bagajul. @N_P