Britanicul Julian Barnes e genul de scriitor care nu face senzaţie când apare în public, nu e solicitat să-şi dea cu părerea despre orice, nu e folosit în campanii publicitare sau electorale, pe scurt, e o anti-vedetă. El este autorul unei fascinante cărţi despre Gustave Flaubert. Pentru unii, cărţile acestui lungan blond, probabil cel mai francofil prozator englez al ultimelor decenii, fost comentator pe teme de televiziune al revistei „The New Yorker“, pedant şi m

Britanicul Julian Barnes e genul de scriitor care nu face senzaţie când apare în public, nu e solicitat să-şi dea cu părerea despre orice, nu e folosit în campanii publicitare sau electorale, pe scurt, e o anti-vedetă. El este autorul unei fascinante cărţi despre Gustave Flaubert.

Pentru unii, cărţile acestui lungan blond, probabil cel mai francofil prozator englez al ultimelor decenii, fost comentator pe teme de televiziune al revistei „The New Yorker“, pedant şi manierat, inteligent şi zeflemit, cititor vorace şi bucătar amator, reprezintă întotdeauna un pariu sigur. Cu o carte a lui Barnes mergi la sigur, n-are cum să fie proastă.

„Papagalul lui Flaubert“ este romanul cu care Julian Barnes a cunoscut celebritatea, în 1984, an în care a şi fost nominalizat pentru cel mai prestigios premiu literar al Marii Britanii, Booker Prize; n-a câştigat, în schimb, înfrângerea i-a fost răzbunată de un succes neaşteptat de vânzări şi de recunoaşterea (mai puţin scontată!) a publicului francez, care a făcut din acest mic roman surpriza editorială a anului. Până în ziua de azi, „Papagalul lui Flaubert“ este cartea lui Barnes cea mai bine vândută în lume. Alte două romane ale sale au fost nominalizate la Booker Prize: „Anglia, Anglia“ (1998) şi „Arthur&George“ (2005), dar nu au reuşit să câştige prestigiosul premiu. A scris romane po