- Editorial - nr. 153 / 8 August, 2007 Un tulburator reportaj despre superbii cai - abandonati de om - ai Sulinei, pentru care intoarcerea in salbaticie constituie, in momentul de fata, singura sansa de supravietuire, m-a purtat cu gandul, inevitabil, catre acea splendida, verde-albastra frontiera, unde Dunarea isi topeste parca bratele de smarald in azuriul dulce ispititor al marii, oglindind lumina albita de sarea nisipului celui nou. Aici, pana si aerul are mereu alta culoare. Cine n-a fost la Sulina nu poate vorbi "in cunostinta de cauza" despre frumusetea creatiei si forta aromei din adancuri de uscat si de ape. Nu voi intelege niciodata de ce romanii aleg sa mearga altundeva, aiurea, mai ales vara, uitand de coltul acela de lume, irepetabil in frumusete si capacitate de dezvoltare (macar) turistica, care se paragineste de neiubire, de lipsa de interes din partea guvernelor care tot vin si se duc, si tot promit, si oamenii cu atata raman, cei care raman si care inca n-au murit. Exista aici o multitudine de posibilitati de exploatare economica - incepand cu transportul fluvial, pescuit, stuf, ecosistem protejat, mii de cai aproape salbaticiti, obisnuiti sa supravietuiasca in conditiile "libertatii" impuse de conditiile climatice. S-ar putea construi hoteluri, baze hipice etc., etc. Da, s-ar putea, daca Sulina ar fi un oras din Germania, Italia, Spania, Grecia, chiar Croatia, adica dintr-o tara unde romanii patrioti se duc sa munceasca pe rupte, pe bani mai multi decat acasa, in "tara tuturor posibilitatilor" - mai putin una: aceea de a iubi Romania si altfel decat declarativ, in campanii electorale, de a dori cu adevarat ca ea sa prospere, investind efort, bani si energie pozitiva, chiar si acolo unde profitul nu vine imediat. Dar, sa vedem, ce s-a intamplat, prin vreme, cu Sulina, primul oras european al Romaniei - "Europolis" (cum scria Jean Bart - daca nu va