Se apropie alegerile locale şi multe spirite se încing. România se normalizează şi din acest punct de vedere. În toată lumea civilizată (nu ştiu ce spune expresia aceasta, dar aici este un înlocuitor pentru „lumea care are statistici credibile“), participarea la vot este mai mare la alegerile locale decât la cele parlamentare şi mai mare la parlamentare decât la europarlamentare. În România, până în 2004, a fost pe dos. Cei mai mulţi electori se numărau la alegerile prezidenţiale, urmau parlamentarele şi abia pe locul al treilea alegerile locale. În 2004 au început să se vadă semnele unei schimbări. Aşa că ne aşteptăm ca la alegerile locale din iunie 2008 să înregistrăm mult mai mulţi electori decât la referendumul pentru demiterea preşedintelui (opt milioane) sau la alegerile pentru europarlament - probabil 8,5 milioane de electori.
Aşa trebuie să fie. Oricum ar fi gestionată ţara sau Uniunea Europeană, apa pe care o bei de la robinet este asigurată de serviciile locale, iar ea poate fi bună de băut sau plină de bacterii - cum este cea din celebrul cartier Pipera, cartier de bogătaşi, dar care nu are canalizare, iar apa de la robinet nu a primit nici măcar calificativul de apă industrială.
Oricine ar fi ministru de interne, copiii tăi fac baie în râul care curge la marginea oraşului, iar acesta poate fi poluat pentru simplul fapt că oraşul tău nu are o staţie de epurare, deversând toate lichidele urbane direct acolo unde faci baie, ieşi la un grătar sau prinzi un peşte pe care îl coci pe tablă pentru saramură. Nu obosesc să spun că Bucureştiul este singura capitală europeană care nu are staţie de epurare, aruncând toate dejecţiile urbane într-un canal colector care curge pe sub râul Dâmboviţa. Bucureştenii au avut primari comunişti, liberali, democraţi, dar nici unul nu a avut puterea să construiască o staţie de epurare (adică nişte bazine de beton cu pom
