Fondul Monetar International continua sa faca o monitorizare atenta a Romaniei, desi oficial nimeni nu o cere: nici Guvernul roman, nici Comisia Europeana, asa cum s-a intamplat o perioada in perspectiva aderarii. Relatii institutionale pe baza de acord, fie de imprumut conditionat, fie de apel potential la imprumuturi, Romania nu are in prezent cu FMI. In principiu, nu opereaza alte relatii decat cele de consultari periodice, cum are FMI cu toate statele membre. Iar de la 1 ianuarie 2007 Romania a devenit membru plin al UE, precum Germania sau Franta. Cu toate acestea, FMI mentine la Bucuresti o reprezentanta permanenta, care nu numai observa, dar mai face din cand in cand si "recomandari".
Analiza "recomandarilor" este de natura sa risipeasca in parte misterul acestei indragiri relativ curioase a Romaniei de catre FMI. Sa nu avem pretentia ca Romania, o data cu intrarea in UE si incheierea relatiilor pe baza de acord cu FMI, ar fi devenit deodata calul breaz. si ca nu ar mai avea nevoie de un caine de paza in ceea ce face. Ba niscai sfaturi si strangeri de gat nu i-ar strica, nu de alta – apeland la acelasi gen de metafora! –, dar ca sa nu scape caii!
Unele "recomandari" ale FMI sunt chiar potrivite, cu mult mai potrivite decat cele pe care FMI le facea atunci cand avea Romania pe mana. Totusi, insistenta inversunata asupra uneia dintre "recomandari" – si anume evitarea, daca nu chiar blocarea cresterilor de salarii (pe motive diverse, de la lipsa de corelare cu productivitatea muncii la incompatibilitatea cu tinte ale politicilor macroeconomice) – da rau de gandit. Ba creeaza si suspiciunea ca atentia FMI pentru cazul romanesc are un mobil precis, in afara monitorizarii si studiului intelectual al tranzitiei.
Inversunarea cu care FMI sustine blocarea cresterilor de salarii, in ciuda cresterii economice inregistrate de Romania in ultimii ani – c
