Florian Pittis a fost un alt fel de tinar si nelinistit, care a raspuns simplu si pilduitor la intrebarea "de ce sinteti nemultumit?". "Pentru ca se poate mai mult!" Editorialisti si blogg-eri si-au publicat luni si marti pareri, impresii, amintiri despre Florian Pittis. Disparitia sa a creat emotie. Il regreta oamenii de teatru, cei pasionati de rock, publicul lor si publicul care l-a urmarit in spectacolele televizate de divertisment, in spectacolele de muzica si poezie, care i-a ascultat vocea in emisiunile de radio si televiziune.
Dorinta (si obligatia) jurnalistului de a scrie repede despre Florian Pittis a dezvaluit nu numai superficialitate (de-ar fi fost doar atit!), ci si lipsa de cultura, lipsa de informatie. Adrian Schiop, spre exemplu, scria in "Romania libera": "...poate mai importanta decit cariera teatrala e activitatea din domeniul muzical". Aceste citeva cuvinte publicate intr-un cotidian important intaresc ideea multora ca nu teatrul a fost una din laturile definitorii ale destinului lui Florian Pittis, ci muzica rock-folk. Si mai acrediteaza ideea ca vizibilitatea cea mai mare oglindeste, pe masura, valoarea cuiva.
Probabil ca lista completa a rolurilor memorabile jucate de Florian Pittis ar fi semnificativa, dar sint suficiente acum doua titluri: "Sluga la doi stapini", de Goldoni si "Lungul drum al zilei catre noapte", de Eugen O'Neil. Epocile diferite in care au tait autorii impun viziuni, chipuri, joc scenic antagonist, pe masura antagonismului dintre comedie si drama, celor doua texte lipsindu-le interferentele de gen. Urmarite la distante mari de timp, revazute relativ recent, cele doua spectacole mi-au lasat amintiri puternice, pentru ca alaturi de Petre Gheorghiu, Ion Caramitru, Mariana Mihut (Goldoni) si Toma Caragiu (O'Neil), Florian Pittis era stralucitor. Personajele sale aveau viata, convingeau, se cufundau cind in joaca apa
