În săptămâna 30 iulie – 3 august, principalele societăţi listate la Bursa de Valori Bucureşti au înregistrat evoluţii de consolidare, indicii BET şi BET C depreciindu-se uşor, cu aproximativ 0,25%. Mai mult au avut de suferit acţiunile Societăţilor de Investiţii Financiare, indicele BET FI înregistrând o scădere de 2,6%. Evoluţia a fost determinată de acţiunile SIF Transilvania şi SIF Muntenia, care au înregistrat scăderi săptămânale de 5,4%, respectiv 5,2%.
În săptămâna 30 iulie – 3 august, principalele societăţi listate la Bursa de Valori Bucureşti au înregistrat evoluţii de consolidare, indicii BET şi BET C depreciindu-se uşor, cu aproximativ 0,25%.
Mai mult au avut de suferit acţiunile Societăţilor de Investiţii Financiare, indicele BET FI înregistrând o scădere de 2,6%. Evoluţia a fost determinată de acţiunile SIF Transilvania şi SIF Muntenia, care au înregistrat scăderi săptămânale de 5,4%, respectiv 5,2%. Evoluţiile erau de aşteptat, dacă avem în vedere creşterile cu mult peste cele înregistrate de celelate trei SIF-uri, fără a avea şi o îmbunătăţire de aceeaşi amploare a situaţiei financiare.
Săptămâna recent încheiată a adus primele raportări semestriale pentru societăţile listate la bursă. Până joi, şapte societăţi au transmis aceste date, ponderea valorii de piaţă a acestora în cadrul capitalizării bursei fiind de aproape 4%. Trebuie să menţionăm că BRD Société Générale şi Petrom deţin o pondere cumulată de peste 53% în cadrul capitalizării.
Cea mai importantă societate care a raportat până acum este Rompetrol Rafinare. Chiar dacă cifra de afaceri aferentă primului semestru a înregistrat o scădere de 8%, Rompetrol Rafinare a reuşit să obţină un profit de 15,4 milioane lei, faţă de o pierdere de 34,8 milioane lei în perioada similară din 2006.
Pro